Epoca de aur

Pentru cine nu a prins “Epoca de Aur”, cam aşa arăta prima pagină a oricărui manual pentru elevi. Urmau circa 20 de foi în care era prezentată activitatea şi realizările primului om din stat şi a Partidului Comunist Român (PCR), diferite citate de la diverse congresuri, importanţa socialismului în România şi în lume etc. Iar apoi urma manualul respectiv, de matematică, română sau ce era. Pe bune.

Între 1965-1989 România a fost condusă de Nicolae Ceauşescu. Sau, cum avea să se autointituleze, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, comandant suprem al forţelor armate. Iată unele lucruri în acea perioadă.

Banii aveau putere, adică cu un salariu obişnuit (de cca 1700-3000 lei) te puteai descurca foarte bine, ba îţi şi permiteai concedii la staţiune pentru toată familia, anual. Preţul alimentelor era foarte mic. Alimentele însă nu prea existau în magazine. Banane, portocale şi alte fructe exotice se găseau doar în preajma sărbătorilor de Crăciun, Paşti etc şi era bătaie la ele. Se stătea la coadă şi pentru carne sau bunuri de consum mai puţin pretenţioase. Unele alimente de bază (zahăr, ulei, făină şi altele) se dădeau la raţie. Adică nu aveai dreptul decât la o anumită cantitate lunară, pe care o luai pe bază de cartelă. Stăteai cu gura căscată când îţi spunea cineva că în străinătate găseşti tot ce vrei. Magazinele erau goale. Cu alte cuvinte aveai bani dar nu găseai ce să cumperi, spre deosebire de azi când găseşti orice produs vrei dar nu-l poţi cumpăra.

Totuşi, poporul trăia bine iar planul se raporta întotdeauna 100% sau mai mult.  Când Ceauşescu făcea o vizită undeva, securitatea umplea rapid magazinele cu de toate, pentru a le goli ulterior trecerii lui. Odată ştiu că au “plantat” porumb pe un teren pe deasupra căruia a trecut cu elicopterul.

Televizorul avea un singur canal, TVR, care rula cam două ore/zi. Sâmbăta şi duminica din câte reţin era program şi la amiazi. În unele zile se punea şi un film. Lesne de imaginat, mare parte din program era alocată preaiubitului conducător.

Puteai pleca în străinătate foarte greu sau deloc. Nu aveai voie să vorbeşti sistemul de rău, dacă erai prins erai arestat. Nu aveai libertate de gândire. La alegerea preşedintelui (la vot) era un singur candidat, Nicolae Ceauşescu, şi două rubrici: da sau nu. Preşedintele de comisie, profesorul (în cazul studenţilor) sau cine era acolo, ţinea mâna pe nu. În cazul unei manifestări publice erai dus cu forţa şi pus să aplauzi. Se mai puneau şi benzi cu aplauze.

Grupurile de peste două-trei persoane aflate seara pe stradă erau împrăştiate. Nu aveai voie să stai noaptea pe stradă. Erai trimis acasa de miliţianul care eventual trecea prin acea zonă.

Nu era curent şi apă caldă. Adică erau dar se luau foarte des. Se încuraja locuitul la bloc, unele case erau demolate. Într-o perioadă foarte multe biserici au fost şi ele demolate. La sate se începuse procesul de colectivizare, în care proprietăţile (terenurile) individuale ale sătenilor fuseră unite în proprietăţi comune pe care toată lumea le lucra cu drag. România era o ţară agrar-industrială. Nu prea găseai în magazine obiecte de import. Ca şi copil te făleai la şcoală cu un stilou chinezesc.

Existau locuri de muncă şi locuinţe. Fiecare cetăţean era obligat să lucreze iar statul îi oferea un serviciu şi un loc unde să stea, chiar dacă de obicei era în chirie. Nu exista şomaj. Pe de cealaltă parte, nu existau intreprinderi sau firme private. Economia era coordonată exclusiv de către stat. Toate locurile de muncă erau la stat. Maşina de bază din circulaţie era Dacia. Televizoarele erau alb-negru. Spre finalul regimului comunist, Ceauşescu a reuşit să achite integral datoriile externe (către ruşi). În 89 România nu avea un cent datorie către nimeni.

Ceauşescu era viclean şi lipsit de scrupule. În timpul războiului dintre Irak şi Iran, desfăşurat între 1980-1988, statul român a vândut arme ambilor combatanţi, simultan. La modul că în aceeaşi uzină hala din stânga fabrica arme pentru Iran iar cea din dreapta pentru Irak. Afacerea s-a dovedit foarte profitabilă.

Ceauşescu iubea copii. Dacă erai trecut de o anumită vârstă şi nu aveai copii, trebuia să plăteşti la stat (pentru că nu ai copii). Dacă aveai, primeai diverse bonusuri şi ajutoare sociale. Medicii răspundeau de nou-născuţii din zona lor. Dacă murea un copil de ţigan de exemplu, pentru că neavând părinţii grijă de ei mai mureau, era vai de capul medicului la care era alocată acea familie de ţigani. Se făcea comisie, era dus la judeţ, făcut cu ou şi cu oţet. Odată, tot aşa murind un purandel, ţiganca l-a dus la medicul de care aparţinea şi i-a spus: “Na-ţi-l, fă ce vrei cu el! Dacă ajungea un ministru?”

Nu se vorbea despre sex. Pentru că Elena Ceauşescu era o frustrată, nu prea existau fuste mini. La emisiunile televizate se stătea frumos pe scaun sau într-o poziţie “decentă”. În şcoli elevii trebuiau să poarte uniformă. În timpul liber să fie acasă sau în internat şi să înveţe. Dacă erai prins de profesor duminica la film (cinematograf) fără aprobare, erai scos apoi în faţă, bătut, aveai nota scăzută la purtare. Da, profesorii te puteau bate. Nu existau droguri. Nu consum de droguri, droguri. Violenţa în general era mai scăzută decât astăzi.

La şcoală trebuia să aduci şi să predai diverse lucruri cum ar fi sticle care se reciclau. Ca elev, câteva săptămâni pe an erai dus să faci practică în folosul ţării, adică la cules de struguri, mere etc. Evident, neplătit. Anumite sporturi, discipline sau forme de gândire cum ar fi karate, yoga, judo ajunseseră să fie interzise. Socialismul era cea mai înaltă formă de organizare a societăţii, deasupra capitalismului, şi aşa era prezentată în manualele de istorie. Dacă venea în vizită un prieten/rudă din străinătate, trebuia să îl decrlari la poliţie parcă în 24 de ore (să se ştie că ai un vizitator din afară).

Dar cel mai teribil lucru din acea vreme era sentimentul aproape unanim că nimic nu se poate schimba, acceptarea acestei condiţii şi stări de fapt de către oameni. Astăzi toţi aceia care, citind despre acea perioadă, şi-ar spune: Cum de au acceptat oamenii aşa ceva? Cum adică să accepţi acest control şi această îndoctrinare fără să faci nimic? nu realizează atmosfera şi modul de gândire care predominau atunci. În iarna lui 1989 însă s-a produs ca un declic în conştiinţa poporului român. Vestea despre evenimentele de la Timişoara s-a transmis din gură în gură la toată lumea, în ciuda controlului pe care aparatul lui Ceauşescu îl deţinea asupra canalelor mass-media. În 21 decembrie s-a organizat o adunare populară la care Ceauşescu a ţinut un discurs. În acel moment, lumea dresată 24 de ani să aplaude, s-a trezit brusc şi a început să-l huiduie. În termen de câteva zeci de ore regimul comunist avea să cadă.

Din păcate, cei care deţineau poziţii cheie în conducerea României, surprinşi pe moment, au confiscat revoluţia şi s-au adaptat rapid la noua situaţie din ţară. O mare parte din ei sunt şi acum la putere. Iar în unele direcţii stăm mult mai prost decât stăteam pe vremea lui Ceauşescu.

Eram copil în acea vreme, dar încă mai reţin unele lucruri. Trăite de mine, de familie, spuse de prieteni sau văzute la televizor. Iar ce nu-mi mai amintesc, vă rog pe voi să completaţi…

UPDATE: Experienţele mele provin mai ales din ultima parte a regimului comunist. Pe aceea am prins-o în copilărie. Probabil că ea este şi cea mai semnificativă pentru acest regim, arătând unde a dus el în România. O excepţie aici ar fi fazele cu profesorii în faţa cărora elevul tremura – acestea mi le-au povestit părinţii, sunt deci mai vechi, de pe vremea lor.

Comments
  1. tind sa cred ca parca era mai bine inainte.

  2. Eldur

    Păi în unele direcţii sau domenii chiar era. De exemplu financiar stăteai mai bine decât astăzi, vorbind la nivel de majoritate (a populaţiei).

  3. asa e!

Lasă un răspuns