Iubire imposibilă

Se spune că ochii care nu se văd se uită. Ei bine, ochii care se văd mai mereu se îndrăgostesc. Așa m-am îndrăgostit eu.

Nu mai rețin când am văzut-o prima oară. De câte ori nu trecem pe lângă cineva fără să-l băgăm în seamă? În plus, eu văd multe minunății în fiecare zi. Dar știu că la un moment dat, văzând-o permanent acolo, mi-a atras atenția. Și de atunci am început să mă uit la ea tot mai mult. Ziua, când e vară, îmi fermeca privirea cu corpul ei perfect, cu formele ei rotunde, cu fața în bătaia soarelui. Iar noaptea îmi părea un înger diafan și misterios. S-o ating? N-am îndrăznit. Dar, încet-încet, iubirea și-a făcut loc în inima mea.

iubirea cerului cu pamantul

Până când, la un moment dat, am știut că aceasta, inima, nu mai bătea decât pentru ea. Că soarele și luna răsar și apun odată cu ea. Că ea este centrul universului meu, în jurul căruia toate gravitează. Atunci, pentru prima dată, am îndrăznit să vreau. Pentru prima dată, știind că e interzis, mi-am dorit să o pot atinge. Să o pot îmbrățișa, să o pot cuprinde cu necuprinderea mea, să-i pot da toate stelele, să o pot dezmierda. Dar vai, dorință deșarte! Căci știam prea bine că nu se poate. Că nu am cum, în nici un fel, să fac măcar un pas către ea. Că sunt sortit să fiu mistuit de acest foc, în tăcere, pentru veșnicie.

Și atunci, ceva s-a produs, pentru prima dată, un mircol: am început să plâng. Chipul meu a devenit palid, apoi s-a întunecat și astfel am dat naștere primei picături de apă. Și după ea, a urmat încă una. Și apoi încă una. Până când o ploaie de lacrimi a început să se reverse asupra ei, udând-o. Treptat, roua lacrimilor mele i-a croit o haină străvezie, în care ea a început să-mi reflecte culoarea. Și mai departe, s-a produs un al doilea miracol.

Pentru că, deși nu puteam ajunge la ea în mod direct, lacrimile mele au fecundat-o. Iar ea a a dat naștere primelor forme de viață – la început foarte simple, trăind foarte puțin. Nu a durat mult însă până când și-a înveșmântat o parte a trupului în haine verzi, înfloritoare. Iar apoi, a început să aibă copii tot mai frumoși, mai iubitori și inteligenți, până când i-a creat pe oameni. Pe care astăzi, îi trimite deseori să mă cutreiere, cuprinsă la rându-i de dor pentru mine…

Sunt Cerul și aceasta e povestea mea de dragoste. Nu am nici inele sau bijuterii și nici acte cu care să o confirm, dar ploaia îmi stă, zi de zi, mărturie, alături de roua dimineții. Iar de va fi cândva să mă usuc de dor prea tare și să o inund cu lacrimile mele, vă rog să nu vă supărați. Vă voi crea la loc, a doua zi, pe toți…

Articol participant la Blog Power 721, pe o temă propusă de Dana Lalici:

Miez de ploaie
– Pentru mulți artiști ploaia a fost sursă de inspirație. Ție ce îți inspiră?
– Dincolo de știință, îți poți imagina o originală poveste a ploii, de unde vine, de la cine și de ce?
– Dacă ar trebui să iei cu tine pe o arcă a lui Noe, pentru a salva de potopul ploii, numai 3 animale, pe care le-ai alege?

Alte articole înscrise: Iubesc ploaia, Noe subiectiv, Printre felii, plouă.


  1. edit noiembrie 2015: site-ul concursului a dispărut 

Comments
  1. Ethos

    Curioaso! 😛

  2. Ai povestit asa de bine incat dupa ce am citit primele randuri, chiar voiam sa te intreb daca este vorba despre tine 🙂

  3. maya

    Nu stiu de ce ar fi iubire imposibila, atat timp cat iubirea a dat rod, atat timp cat exista in continuare cer si ploaie, oameni si verde.De mult nu am citit ceva mai frumos, redat in imagini pline de culoare si substanta. O poveste ce merita premiata in toate mediile.Felicitari, Cristi!

  4. Ethos

    Păi este imposibilă metaforic vorbind, pentru că Cerul nu poate atinge Geea, pământul, decât prin intermediul ploii. E ca iubirea dintre Soare și Lună, permanent fug unul după altul dar tot timpul se află în „colțuri” opuse.

    Mulțumesc. 🙂

  5. Un articol plin de fantezie ce mi-a plăcut.
    Să ai o noapte liniştită.

  6. Ethos

    Mersi. O zi frumoasă și ție. 🙂

  7. Frumos text, e din ala care impresioneaza in primul rand femeile…si eu sunt printre ele, asa ca…sunt impresionata.

  8. Ethos

    Cam subțirel așa, nu-i operă de artă, scris rapid ca să particip cu un text. Și da, constatarea se susține: majoritatea concurenților sunt de fapt… concurente. Ai spirit de observație. 🙂

    Mă bucur că unora le-a plăcut.

  9. Nu stiu de ce comentariul lasat azi dimineata nu a aparut. Deci : ziceam ca nu stiu de asociem in general ploaia tristetii, probabil pentru ca avem in general mai multe lacrimi de tristete decat de bucurie.

  10. Ethos

    Eu am asociat-o aici pentru că așa era povestea. 🙂 Dar nu o asociez cu tristețea de obicei.

  11. Nu ar trebui totusi sa adaugi linkurile articolelor participante?

  12. Ploaia ca o manifestare a dragostei, simbol al fertilităţii şi purificării…Foarte frumos!

  13. Ethos

    Ba da, dar încă n-am citit articolele, ca să văd spre ce pun link. De obicei le citesc duminică, după ce nu se mai pot face înscrieri, ca să-mi fie proaspete în minte și să votez responsabil. Acum vezi că încă n-am votat, deci încă n-am citit.

    După ce le citesc, dacă sunt multe, pun linkuri doar spre cele care mi-au plăcut, mimin 3, conform regulilor concursului, dar toate do-follow. Cum însă în ultima vreme se pare că participă puțină lume, o dată am fost chiar singurul, poate o să trec la metoda ta de a linkui.

    O să le pun deci mai spre seară; mersi de atenționare, datorită ei sigur n-o să uit! 🙂

  14. Ethos

    Mulțumesc!

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: