Jocurile copilăriei

Mai avem câteva săptămâni și intrăm în decembrie; cu ocazia apropierii sărbătorilor de iarnă, luma începe să fie mai nostalgică sau melancolică și să se gândească la diverse lucruri pe care le făcea mai demult, alături de prietenii de joacă sau de familie. A trecut ceva timp de când am fost ultima dată la colindat cu colegii de clasă, dar încă nu am uitat acea perioadă, și nici cea de dinaintea ei, pe când eram copil, și îmi amintesc clar jocurile pe care le jucam atunci.

lapte gros

Astăzi însă, când mă uit la micuții de acum, îi văd cu telefoane care mai de care mai inteligente, cu tablete, cu jocuri pe calculator. Unde au dispărut farmecul și frumusețea vieții? Căci noua generație socializează pe Facebook, unde joacă Farmville. Ba chiar, scria cineva pe blog, la o petrecere organizată cu ocazia zilei de naștere a unei eleve, colegii de clasă prezenți s-au distrat… jucându-se pe telefoanele proprii!

Pe vremea mea, fetele se jucau cu păpuși barbie iar băieții cu săbii și pistoale, făcute din lemn, ori din plastic. Mai erau perioade când trăgeam cu praștia, cu țevile și cornetele (țin minte că într-o vreme chiar se foloseau ace de gămălie în vârful cornetelor, și așa i-am spart camera unui vecin de bloc, cameră pe care și-o ținea pe balcon) și mai mergeam la corcodușe. Da, știu, nu-i la fel de inofensiv ca jocul pe net dar eram și noi ca toți copiii. Cine n-a trecut prin așa ceva?

papușă barbie

Ei bine, probabil noi o să fim ultima generație care a trecut prin așa ceva. Mă întreb retoric dacă pe copiii de acum o să-i apuce nostalgia, când vor fi mai mari, după ce joacă acum. Și dacă mai găsești prin magazine Nu te supăra frate, Monopoly, puzzle, cărți etc, sau dacă magazinele care comercializează jocuri copii mai fac ceva profit. Mi-e dor de V-ați ascunselea, de Hoții și vardiștii, de Cowboys și indieni, de Lapte gros și de asemenea sunt convins că fetelor de acum le e dor de săritul corzii, desenele pe asfalt, jocurile în nisip, păpușile magice sau de șotron. Și mi-e dor de nebunia anilor mici, când toată viața era fericire, când nu existau griji sau tensiuni, când nu exista nimic altceva în afară de nebunia noastră…

Și sper că, într-o zi, vom mai vedea aceste lucruri la copiii sau nepoții noștri. Pentru că refuz să cred că ne îndreptăm într-un scenariu de film SF în care lumea devine tot mai robotizată și dependentă de tehnologie…

Lasă un răspuns