Și tot despre sănătate

Pentru că în articolul precedent am vorbit despre sănătate, și de fapt nu numai de aia, vreau să tratez puțin, așa, în trecere, un subiect care mie mi se pare la fel de important și corelat cu aceasta (cu sănătatea): fumatul. Țin de la bun început să menționez că eu personal nu fumez. De asemenea, la mine în casă nu se fumează, și tot de asemenea, o parte din cunoștințele și prietenii mei s-au lăsat de fumat de-a lungul timpului.

tigară electronică

Nu cred că mai este nevoie să fac o prezentare a efectelor nocive ale țigărilor. Teoretic, le cunoașteți fiecare. Practic, unii dintre voi nu dați semne că le-ați cunoaște. Altfel, nu-mi explic cum este posibil să cheltuiți bani și să pierdeți timpul cu niște chestii care… emană mirosuri. Dar nu orice fel de mirosuri, ci din acelea toxice, dăunătoare pentru organism. Practic, producătorii de țigări vă omoară încetul cu încetul iar voi îi plătiți pentru asta!

Ok, în anumite cazuri înțeleg. Este vorba de tinerii care învață să fumeze în gașcă, ei încă n-au maturitatea necesară unor decizii responsabile. Dar pe adulți nu-i înțeleg. A trăi cu un rău în casă, sau în tine, fără să încerci să-l elimini, fără măcar să lupți cu el, este probabil mai rău decât acel rău în sine. Iar atitudinea ta de pactizare și de lipsă de inițiativă te va costa mult, și nu doar în domeniul respectiv. Desigur, e greu să te lași de fumat, cum de altfel e greu să te lași de orice viciu. Dar nu este imposibil, și există cazuri la care ne putem raporta.

Acum mai nou, au apărut o serie de site-uri care vând țigări electronice. Ele susțin că astfel de țigări sunt mai puțin toxice și te ajută să te lași de viciul consumării vechiului tutun. Sigur, e posibil să fie și mai ieftine, dați un search pentru preturi tigari electronice și vedeți, nu m-a interesat să aflu. Poate cândva o să mă documentez mai serios și o să scriu un articol mai pe larg despre ele, de exemplu se pot cumpăra lichide pentru tigari electronice, dispozitive cu baterii etc, oricum însă, sfatul meu rămâne următorul: dacă doriți, puteți și singuri, fără ajutorul nimănui, pentru că vă dați seama că absolut inofensive n-au cum fi, de vreme ce și ele folosesc nicotină.

Totuși, dacă nu există nici o altă cale de a vă lăsa…

Comments
  1. Sper sa pot sa ma las si eu in cele din urma, de.. ele..

  2. Ethos

    Păi succes! 😉

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: