Nae Lăzărescu s-a stins din viață

Faimosul și îndrăgitul actor de comedie Nae Lăzărescu s-a stins din viață ieri (joi) dimineață, la vârsta de 72 de ani. Decesul lui a fost anunțat de Alexandru Arșinel. Ca de obicei, pe net au început să apară diverse reacții. Majoritatea lor sunt favorabile actorului, dar au fost și câteva voci care i-au înfierat pe cei ce-și aduc aminte chipurile de valorile autentice doar la trecerea lor în neființă, după ce în timpul vieții le-au criticat.

Nae Lăzărescu

Din punctul meu de vedere, Nae Lăzărescu a fost un actor marcant. Sigur, a trăit în perioada comunistă. Sigur, noi n-am trăit, așa că putem să facem aprecieri critice cu privire la cei care au prins „epoca de aur”. Dincolo de asta, Nae Lăzărescu va rămâne în memoria colectivă ca un aducător de zâmbete pe buzele noastre, promotor al unui umor de calitate care se vede tot mai rar astăzi pe micile ecrane. A trăit intens, aș putea spune că a avut o viață tumultoasă, cu nu mai puțin de 5 soții și 4 divorțuri. O mărturisește chiar el, într-un interviu acordat revistei Punkt. A fost, zic eu, fericit și împlinit.

O stea s-a stins de pe firmamentul Munților Carpați. Și mă întreb, uitându-mă la generația nouă, cine îi va lua locul…

Comments
  1. Din pacate ne parasesc toate stelele Romaniei usor,usor 🙁

  2. Ethos

    Din păcate așa este. Eu observ asta și la actori. Nu prea văd alții buni care să le ia locul (și aici mă refer la cei din afară, nu neapărat la ai noștri). Mel Gibson, Bruce Willis, etc etc, deja sunt aproape bătrâni.

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: