O oază de liniște într-un ocean de stres

Nu prea merge oaza cu oceanul, ar fi trebuit să scriu deșert în loc de ocean, dar nici deșert de stres nu sună bine. Poate un deșert al vieților noastre, sterpe, lipsite de viață și energie, derulându-se în același ritm zi de zi, în agitația marilor orașe care te fac să uiți de tine. Cam la asta se reduce existența omului contemporan. Ce este oaza atunci? Momentul în care trăiești, momentul în care reușești să evadezi din acest ritm care te fură, momentul în care te regăsești. Punctul de inspirație, sau de iluminare, sau de fericire. Clipa când o strângi pe EA în brațe, sau în care citești o carte bună, ori vezi un film captivant. Sau când lași deoparte toate grijile și, într-o stare de relaxare și introspecție, încerci să-ți aduni gândurile și să-ți pui ordine în minte și corp. Pentru că mens sana in corpore sano, spuneau anticii.

yoga

Astăzi o să vă prezint un site care vă poate ajuta în direcția asta. Este vorba de Bayo. Nu știu de la ce vine numele, dar pot specula că de la balet + yoga. Pentru că da, acolo veți găsi costume și în general îmbrăcăminte pentru yoga, balet, fitness, sală, sport etc. O imagine puțin diferită de reclamele care ne asaltează zi de zi, nu-i așa? Bayo are și pagină de Facebook, căreia de altfel i-am și dat like. Pentru că am dat like în viața mea la atâtea prostii, de ce să nu dau și la o chestie frumoasă? Pe site la ei văd tot felul de vouchere, de exemplu dacă cumpărați ceva în valoare de peste 250 lei aveți automat reducere 50 de lei. Dar cea mai tare chestie, acum când toată nebunia cu Black Friday s-a încheiat, este poate concursul pe care-l organizează ei în perioada asta, pe sfârșit și început de an, cu premii de 600 de lei.

balet

Concursul se desfășoară în perioada 10 decembrie 2013 – 10 ianuarie 2014, așadar mai este timp să vă înscrieți. Ce trebuie să faceți, cocret? Primo, să aveți blog. Secundo, să aveți un cont pe Facebook (durează două minute să-l faceți dacă prin absurd ați trăit într-o peșteră și nu aveți) și să le dați like paginii lor. Tertio, să scrieți un articol care să aibă legătură cu domeniul lor de activitate (de ex despre yoga sau fitness) și să le puneți linkuri (spre site, pagina de Facebook). Cam așa aș sintetiza eu ce scrie pe blogul lor, dar vă invit să citiți singuri pentru a afla toate detaliile. Vor fi trei câștigători aleși de ei și încă trei aleși la întâmplare (pe baza site-ului random.org), iar până acum nu s-au înscris decât vreo 9 concurenți, deci aveți șanse mari să luați un premiu! În plus, fiecare participant va primi un cadou surpriză.

fitness

Cam asta ar fi. Un concurs, și un site care poate merită vizitat și în viitor, fie și numai pentru tematica cu care se corelează, aceea de balet, care-i artă, sau de yoga, care-i filozofie cu aplicații practice, mai ales în societatea de consum în care trăim și care ne bagă pe gât tot felul de produse de care nu avem cu adevărat nevoie. Sau, cum scriam în titlu, o minunată oază verde într-un peisaj destul de arid…

PS: Mult succes!

Lasă un răspuns