Câinele între animal de pază și instrument de marketing

Mai țineți minte melodia „din bucata mea de pâine am hrănit un om și-un câine”? Acum câțiva zeci de ani, câinii se hrăneau cu pâine și resturi alimentare și erau ținuți în ogradă. Adică la casă, în curtea omului, și așa era peste tot în lume. Câinele avea rol de pază, lătrând intrușii. Oare de ce tocmai câinele și nu un alt animal? Răspunsul este că noi, oamenii am creat această specie: canis lupus familiaris, domesticind lupii, deoarece au un dezvoltat simț al teritoriului sau spațiului propriu.

hrană pentru câini

Hrană câini Food4Dogs

Deci primul pas a fost să luăm un animal sălbatic și să-l domesticim, folosindu-l pentru pază. Scopul era așadar utilitatea. Evident, nu ne-am oprit aici: pasul următor a fost să luăm animalul domestic și să-l facem de companie, sau de apartament. Scopul aici este propria plăcere și amuzament, pentru că cu greu s-ar putea argumenta necesitatea unui câine ca agent de pază într-o locuință închisă cu yala sau posibilitatea unor rase de căței, cum ar fi pechinezul, de a se mai achita cu brio de această sarcină.

Cum animalele de companie nu sunt o necesitate ci un lux, iar luxul de obicei costă, unor întreprinzători le-a venit ideea că resturile alimentare obișnuite, sau mâncarea pe bază de carne pe care o consumăm noi, nu-i suficient de bogată și sănătoasă pentru sărmanele patrupede, și astfel au luat naștere tot soiul de produse de tip „hrană pentru câini”, „hrană pentru pisici” etc. Pentru că de ce să băgăm E-uri doar în alimentația oamenilor, când o putem extinde cu generozitate și la alte specii? (N-o să neg că există și excepții, de care vă puteți da seama consultând lista ingredientelor dintr-o astfel de pungă cu granule pentru animale și utilizându-vă bunul simț.)

Nu demult, unui astfel de producător i-a venit o idee ingenioasă. El a realizat o reclamă la televizor pe al cărei fond sonor erau suprapuse niște sunete de o anumită frecvență, la care s-a observat că pisicile sunt foarte sensibile. Astfel, când la postul favorit rula clipul publicitar cu mâncare X pentru pisici, mâța din dormitor întorcea capul spre ecran și devenea brusc atentă. Spre evidenta uimire și încântare a stăpânilor ei, care degrabă cumpărau respectivul produs, că uite cum îl recunoaște orodul lor chiar și în spatele ecranului de sticlă! Evident, după ce s-a aflat, aceste spoturi au fost scoase din uz (pentru că sugestiile subliminale sunt la ora actuală interzise).

Aș putea încheia spunând că maidanezii au constituit anul trecut o sursă principală de delapidare din partea edililor capitalei, nu numai când s-a decis eutanasierea lor cu ocazia tragicului accident în care un băiețel de circa 4-5 ani a fost, se pare, sfâșiat de câini comunitari după ce a ajuns, nu se știe cum, pe o proprietate privată(!).  Sigur că atât pentru întreținerea maidanezilor cât și pentru stârpirea lor s-au alocat și se aloca în continuare sume importante de bani. Dar cum nu dețin dovezi în acest sens (al delapidării) și deja m-am lungit cu articolul, o să o las cu titlu de speculație.

Era odată un animal mândru și liber, numit lup…

Comments
  1. Dar nu te mai lua de cainii de talie mica. Nici nu stii cat de mult ma pazeste (dupa dulap, ce-i drept) bichonul meu, Kyra 😀

  2. Maverick

    Uite o fată care zice că nu mărimea contează… 😀

Lasă un răspuns