Meserii de suflet

Într-o lume în care banul trasează regulile și dictează comportamentul oamenilor, aproape toate meseriile și activitățile sunt impurificate de dorința de înavuțire sau, în cazul celor care dețin o firmă, de a face profit. Pentru acest profit se calcă în picioare deontologii, norme etice și chiar principii morale, principii care ne definesc și ne dau dreptul să ne numim oameni. Pentru că ce ar fi lumea în lipsa acestora dacă nu o junglă? Deși, într-un fel, e hazardat să realizez o comparație cu regnul animal: până acum n-am văzut vreun șoricel, iepure sau pisoi lipsit de moralitate.

medic veterinar

Ceea ce ridică o întrebare foarte interesantă: suntem cu adevărat superiori animalelor, sau din contră, uneori am avea de învățat de la ele? Personal nu am deținut animale de casă niciodată, asta și datorită faptului că locuiesc la bloc. Am avut o tentativă anul trecut de a crește o pisicuță, nu era de rasă dar era foarte frumoasă și drăgălașă. Totuși, nu aveam timpul necesar îngrijirii și supravegherii ei, așa că după câteva zile am dus-o la țară. Acum e foarte fericită, zburdă și se zbenguie toată ziua, alături de motanul care era înainte acolo, doarme pe pat, toarce și sare pe tine să o mângâi când te vede.

pisică

Deși nu am avut animale, cunosc nenumărate istorii cu acestea. Și toate vorbesc de afecțiunea reală pe care acestea ți-o poartă. Poate de aceea mulți oameni preferă compania lor. Pentru că știi, când te întorci acasă, că guduratul acela pe lângă picioarele tale e sincer. Că dacă te uiți în ochii lor, nu vezi decât inocență și recunoștință. Poți avea aceeași încredere într-o ființă umană? Când există atâtea situații de duplicitate chiar între prieteni sau membrii aceleiași familii? Deci nu știu dacă, în urma unei comparații cu necuvântătoarele, noi am fi cei care am ieși în avantaj.

Revenind la subiect: meseriile se aleg cel mai adesea din motive pecuniare. Chiar și cele care aparent sunt nobile. X s-a făcut medic ca să ajute oamenii suferinzi, nu? Sigur. Dar poate c-ar fi ales altceva dacă acei oameni n-ar obișnui să paseze sute și mii de euro înainte de a se opera. Y s-a făcut avocat, că iubește adevărul. Adică nu poți aspira la o funcție în magistratură fără o înaltă verticalitate, nu? Z a intrat în politică iar Q îi face publicitate. Cred că ați prins ideea.

câine tolănit

Printre atâtea meserii și activități, unele bănoase și care se încadrează la ce am zis mai sus iar altele anoste și urâte, care au dat naștere cuvântului scârbici, astăzi mi-am dat seama că există și oameni care fac ceea ce fac din pasiune. Și mi-am dat seama de acest lucru intrând pe site-ul unui cabinet veterinar bucuresti. Un site care m-a făcut să realizez că n-ai cum să-ți alegi un astfel de job fără să iubești animalele. Și când vezi că există și oameni din ăștia, care fac ceea ce fac cu drag și nu doar pentru bani, îți spui în sinea ta că poate nu-i totul pierdut. Că poate mai avem o șansă, ca specie.

PS: Imaginile de mai sus sunt preluate de pe pagina lor de Facebook.

Lasă un răspuns