Restanțe pe blog

restanțe pe blogAm rămas cu câteva restanțe la capitolul SunLog. Ele se datorează faptului că dețin mai multe bloguri și mai am un job plus o serie de alte activități. Plus faptului că nu m-am dinamizat suficient de mult cât să le rezolv (că altfel, nu sunt totuși o persoană cu un program foarte încărcat).

La ce fel de restanțe mă refer? Am scris cândva un anunț despre un anume schimb de linkuri, care însă explică o metodă mult mai tare (eficientă) decât metoda clasică. Am primit vreo câteva comentarii, dintre care trei așteaptă să fie aprobate, cu propuneri pe această temă. N-am avut timp să le răspund (de aceea încă sunt în moderare). Apoi, am primit niște cereri de advertoriale pe pagina de Publicitate, pe care iarăși n-am avut timp s-o actualizez.

În perioada următoare o să rezolv aceste restanțe și o să-mi reiau activitatea (la modul serios) pe acest blog. Până atunci, vă anunț că mi-am schimbat nick-ul din Ethos în Maverick, lucru despre care am scris mai pe larg pe Life is Good și pe Geek.

Cam atât deocamdată, cu precizarea că blogul fără restanțe e ca mâncarea fără sare1 🙂


  1. altă analogie mai bună nu mi-a venit în minte pe moment 

Lasă un răspuns