O idee de blogging

bloggingAstăzi toată lumea vrea să facă bani cu blogul. Ceea ce-i perfect ok, pentru că și eu vreau, și cine n-ar vrea? Oare activitatea de jurnalist nu este una plătită? De ce să nu lucrezi lejer, stând acasă, în fotoliu sau în pat, după un orar făcut de tine, avându-te pe tine însuți ca șef, și eventual câștigând mai mulți bani decât la un serviciu de salahor? Mai ales dacă îți și place să scrii. Problema e că, deși există relativ mulți oameni cărora le place scrisul, nu prea știu cum să-l foloseasc în favoarea lor.

Să vă zic la ce mă refer. În general, bloggerul începător își deschide un site pe wordpress și începe să posteze poze cu pisici, videoclipuri de pe YouTube și opiniile lui cu privire la cutare chef la care a participat și care nu interesează pe nimeni, decât eventual pe cei puțini care au mai fost la acel chef cu el, dacă i se nimerește vreunul pe blog. Lumea nu e interesată de unde ți-ai petrecut condediul/vacanța, ce indigestie ai făcut după mâncarea de aseară sau cât e de deștept cățelul tău. Lumea e interesată de lucruri mai concrete, mai nișate și, uneori, mai practice sau utile.

Urmărind statisticile unui blog, am constatat în timp că lumea intră din Google căutând diverse lucruri cât se poate de banale. Nu are deci rost nici să scrii despre poezii și metafore, cel puțin dacă vrei să faci bani cu blogul, căci ele nu te vor ajuta aici. În schimb, are sens să postezi ceva ce o să fie căutat în Google, și mai ales căutat de multă lume. Iar nivelul celor mai mulți este destul de jos, așa că poți scrie despre lucruri banale. Și pentru a-ți aduna un public de o anumită factură, poți să te specializezi pe o nișă.

Descrierea de mai sus pare oarecum rigidă, mai ales că majoritatea bloggerilor români sunt de fapt… bloggerițe și ele simt nevoia să scrie liber. Dar este perfect posibil să ții un blog de succes, cu priză la ambele sexe, și dacă ești fată. Ca exemplu, luăm efemeride.eu, care are câteva atuuri clare. În primul rând, are un design simplu, atractiv, plăcut, care nu îți bagă în față tone de reclame și popupuri ci îți oferă perspectiva unei cărți pe care o deschizi și o citești. Mai mult, tema se adaptează la dispozitivul de pe care intri pe site, adică este responsive.

Dar elementul cheie al unui blog este conținutul, iar în cazul nostru efemeride se axează pe o nișă legată de cupluri, relații, iubire, sex. Articolele sunt scrise îngrijit și vin cu sfaturi utile sau informații inedite, fără a da în cancan și fără a derapa de la temele principale. Ele sunt scrise pe înțelesul tuturor dar într-un limbaj plăcut și celor mai exigenți cititori. Ce altceva să-ți mai dorești de la un blog? Aceasta este calea, după părerea mea, dacă vrei să prinzi la public și să oferi în același timp calitate.

Și, desigur, puteți extinde acest model la orice altă nișă: blog de turism, blog de tehnologie…

Lasă un răspuns