Despre culturism

Când eram mic, făceam culturism. Dar nu la sală, așa că aș putea spune că de fapt nu era deloc culturism. Erau doar exerciții fizice realizate de mine. Fără manual. Fără a mă uita pe ceas sau a-mi impune ceva. Zilnic. Pe o perioadă îndelungată. Pentru că da, sunt o persoană perseverentă, iar asta s-a văzut chiar de la acea vârstă.

muschi

Desigur, probabil toți băieții au făcut la un moment dat din viața lor, în special în copilărie, sport, judo sau au fost la sală. Eu nu mergeam la sală, aveam acasă niște instrumente sau aparate extrem de simple, pentru lucrurile de bază. Niște greutăți (nu haltere ci gantere cred că le spune, deci erau pentru o singură mână), o chestie în formă de brățară de plastic care se putea strânge în pumn (și care opunea rezistență) pentru mușchii antebrațului, un aparat format din două mânere prinse între ele cu corzi elastice, al cărui nume nu-l găsesc nici măcar pe net și care-mi lucra mușchii spatelui și, din câte reți, cam atât. De bază au fost flotările, genoflexiunile, abdomenele.

Iar după un timp a început să se vadă, în sensul că mușchii și-au mărit volumul și s-au definit foarte frumos, lucru pe care îl remarcau și cei din jurul meu. Altfel, am fost (și continui să fiu) un tip liniștit.

Pe vremea aceea aveam un prieten, Marius, care și el s-a pus pe făcut exerciții. De fapt am pornit împreună, dar după un scurt timp am început să exersăm separat. Și Marius a început să vină la mine să-i fac rost de lapte praf, pentru că aveam pe cineva care avea cunoștințe în sectorul medical și farmaceutic. Și pentru că, din ce auzise el, consumul de lapte praf îți dezvoltă mușchii. Evident, gândindu-mă acum retroactiv, premiza este oarecum hilară pentru că laptele praf nu poate fi niciodată mai consistent, sănătos sau vitalizant pentru organism decât laptele proaspăt, în forma lui lichidă. Dar deh, eram copii.

Și presupun că mai bine lapte praf decât tot felul de steroizi sau chimicale, cum am auzit că iau alții. Că nu te ajută, dar nici nu-ți face rău. E doar lapte, e inofensiv. În schimb, culturiștii „înrăiți” sau profesioniști folosesc o serie de aditivi alimentari asupra cărora planează multe semne de întrebare. Sau, mai nou, își injectează tot felul de substanțe direct în braț, pentru a mări artificial masa musculară. Ceea ce-i o mare prostie, cam pe aceeași linie cu fetele care-și pun silicoane. Plus că riscurile la care te expui făcând așa ceva sunt foarte mari. Și chiar dacă găsești magazine cu suplimente culturism, care îți prezintă o gamă variată de produse (din care se presupune că unele sunt benefice sau fără riscuri), eu n-am consumat niciodată așa ceva și nici nu le-am văzut rostul.

După un timp, prietenul meu s-a lăsat de exerciții. După încă un timp, când ne-am revăzut, a fost surprins să constate că eu am continuat. Între noi deja se crease o diferență, iar această diferență nu-l avantaja pe el, în ciuda laptelui praf consumat. Morala este simplă: dacă vrei să faci un anumit lucru sau să reușești într-un anumit domeniu, de bază sunt gradul de implicare și perseverența. Ajutoarele exterioare nu pot compensa lipsa acestor două elemente principale iar prezența lor face ca susținerea externă să nu mai fie absolut necesară.

Dar aștept cu curiozitate și opiniile voastre pe această temă.

Lasă un răspuns