De ce avem politicieni corupți?

Opinia de mai jos este semnată Cârlea Dan:

Simplu ca bonjour

Ia un copil de ţigan care locuieşte într-o cămăruţă afumată, cu încă 7 fraţi şi lut pe jos şi câinele sub pat şi du-l în dormitorul de 200 de metri pătraţi al unei prinţese. De a doua zi va face pe acolo cocina pe care o ştie.

Ia prinţesa şi du-o în cămăruţa afumată, cu fraţii ţigănuşului. O va lua razna.

Ia un om mediu şi du-l la o petrecere de literaţi, arhitecţi, psihologi, filozofi, jurnalişti. Se va simţi prost, în afară să dea din cap, să-i aprobe pe toţi, ca să nu pară limitat – sau, dacă e foarte tupeist din fire, să facă pe deşteptul încât în curând să fie de râsul tuturor – nu va putea face.
A doua oară nu va mai vrea cu ei.

Ia un savant şi du-l la o petrecere de fotbalişti. Va fugi mâncând jar.

De aia nu putem avea la conducere nişte domni manieraţi, cu arta dialogului stăpânită, cu ştiinţă politică şi bine intenţionaţi, adică posesori de caracter.
Fiindcă oamenii se adună ÎN CETE, după interese comune, după vibraţii asemănătoare. Ei trebuie să se recunoască, iar liderul trebuie să aibă un MAI MULT din ceea ce au deja alegătorii lui.
Liderul unor puşcăriaşi înrăiţi e cel mai înrăit puşcăriaş.
Liderul unor savanţi e tipul recunoscut ca genial.

Când oamenii de rând se iau la înjurături din orice sau vorbesc extrem de contondent, când se claxonează imediat când se face verde, când negustorul seamănă a escroc, iar serviciile oferite sunt mai mult ţepe cosmetizate, ei bine, aceşti oameni nu pot vota decât pe cineva agresiv, care înjură sau vorbeşte foarte contondent, care claxonează la semafor, care ştie să dea ţepe mişto.

Pe alţii nu îi recunosc. Nici nu îi văd.

Cam pe aceeași direcție, politica privită ca un meci de fotbal.

Eu sper doar că românii sunt mai mult civilizați decât nesimțiți, mai mult curați decât nespălați, mai mult savanți decât fotbaliști, mai mult dreptaci decât stângaci, mai mult europeni decât ne crede Ponta și cu ai lui. Și cel mai important, mai mult activi decât pasivi, și sper să demonstrăm asta în turul 2.

Comments
  1. Total de acord cu autorul. Oamenii trăiesc în cete și, de obicei, cine se aseamănă, s-adună! Așadar, nu putem cere politicienilor să fie corecți, când ei sunt o șleahtă de parveniți și hoți.

  2. Maver

    Dar, dar ei provin tot din rândurile noastre, cum ar veni. Dacă noi toți am fi cristal, n-ar avea cum să apară nici politicieni murdari. Adică ăsta e și nivelul societății, privită dintr-un anumit unghi.

Lasă un răspuns