Rusia puternică

Rusia și-a celebrat marți Ziua Unității, ocazie cu care Putin a ținut să declare că țara lui nu va fi intimidată de provocările externe, menținându-și nealterate idealurile și fiind perfect capabilă să-și apere interesele. Și ce ar fi o astfel de sărbătoare fără fast? În perioada aceasta rușii au efectuat teste și exerciții cu toate tipurile de unități ce sunt capabile să utilizeze arme nucleare.

vladimir putin

Astfel, sâmbătă rușii au trimis o rachetă balistică dintr-un capăt al țării în celălalt. Racheta a parcurs peste 6000 de km, cu o mie mai puțini decât până la New York, în câteva minute, atingându-și ținta „cu o mare precizie”, conform declarațiilor oficiale. Și da, tipul respectiv de rachetă poate avea focos nuclear.

Mai departe, rușii au trimis în aer o mulțime de avioane de toate tipurile, incluzând bombardiere și aparate de alimentare cu combustibil, survolând spațiul aerian al câtorva țări din Alianța Nord-Atlantică. În fine, Rusia și-a trimis flota la plimbare prin Marea Neargă, testând și niște submarine ce pot lansa rachete nucleare.

Activitatea aviației rusești a fost catalogată ca neobișnuit de intensă, comandantul forțelor NATO, generalul Phillip Breedlove, numind-o o demonstrație de forță. În aceste condiții, NATO a declarat că va suplimenta prezența militară din regiune, alocând trupe suplimentare, prin rotație, până la revenirea situației la normal. De altfel, și alte țări iar lucrurile în serios, și amintesc aici de cazul Poloniei, dornică să investească în apărare.

În încheiere menționez că Putin rămâne și anul acesta, conform Forbes, cea mai influentă personalitate din lume. El este urmat de Barak Obama și președintele Chinei, pe pozițiile 4 și 5 figurând Papa Francisc și cancelarul german Angela Merkel.

Lasă un răspuns