Ce nu știați despre diamante

Le admirăm la gâtul femeilor frumoase, le contemplăm în muzee și ne minunăm de modul în care stălucesc. Au continuat să ne fascineze de-a lungul timpului mintea și simțurile, precum și să dea naștere la mituri, cum ar fi legenda diamantului Hope. Dar știm oare din ce sunt alcătuite și de ce sunt atât de rare? În cele de mai jos, o să prezint câteva proprietăți de bază ale diamantelor. Poate mai puțin cunoscute dar interesante și utile, cel puțin din perspectiva lărgirii orizontului cultural personal.

Diamantele sunt minerale native și simultan pietre prețioase. În compunerea lor intră…  carbonul. Da, același carbon pe care îl întâlnim la cărbune, același carbon din organismul nostru. Așa că cel care a lansat aforismul că înțeleptul privește cu în mod egal o bucată de cărbune și o nestemată, a știut el ce a știut. Doar că în cazul diamantului, este vorba de un carbon pur.

Imaginați-vă soldat într-o armată medievală. Și gândiți-vă că tot timpul, indiferent de situație, sunteți înconjurat de patru colegi: unul în față, unul în spate, unul la stânga și unul la dreapta. Și fiecare dintre ei este la rândul lui înconjurat de 4 colegi, iar tiparul se repetă la nesfârșit. Și indiferent ce face adversarul, nu reușește să vă scoată din această formație. Nu-i așa că armata din care faceți parte ar fi una redutabilă?

Diamantul este o structură de carbon cristalizat în sistem cubic. Fiecare atom de carbon are o legătură uniformă covalentă stabilă cu ceilalți 4 atomi de carbon învecinați. Din cauza aceasta, diamantul are o duritate foarte mare. Cea mai mare, 10 pe scara Mohs dacă este pur, neputând fi șlefuit decât cu pulbere din același material sau de fulerită. Nici măcar safirele sau rubinele nu sunt atât de dure (9 pe scara Mohs).

structura cubică a diamantului

structura cubică a diamantului

Ca formare, au luat naștere acum câteva milioane de ani (mergând până la 3 miliarde de ani în trecut), la mare adâncime: peste 150 de km sub sol. Unde, din cauza temperaturilor și presiunilor foarte mari, grafitul sau carbonul s-a cristalizat în aceste structuri cubice. Spuneam că structura diamantină este cubică: ei bine, există și excepții. Este cazul așa-numitului Lonsdaleite, un diamant cu strucură hexagonală. Acesta apare mult mai rar și s-a format în urma căderii unor meteoriți pe Pământ. La contactul dintre ei și solul terestru, căldura și presiunea colosale au transformat uneori grafitul din acești meteoriți în diamant, păstrându-i însă structura cristalină hexagonală de grafit.

Așadar, Lonsdaleite este un diamant de origine extraterestră, a cărui duritate o depășește teoretic pe cea a diamantului clasic, cubic. În practică, este de regulă mai scăzută, datorită defectelor de structură și a impurităților.

Calitatea și prețul unui diamant sunt evaluate după patru criterii, ce au primit numele de la regula celor 4 C, după inițialele cuvintelor corespondente din limba engleză. Aceste criterii sunt: greutate (exprimată în carate), culoare (color), claritate (clarity) și tăietură (cut). Greutatea definește mărimea efectivă. Claritatea se referă la gradul de impurități, care poate varia de la imperfect (impurități vizibile cu ochiul liber) la flawless (desăvârșit, fără defecte). Ca și culoare, diamantele variază de la incolore la fancy (fanteziste: culori stridente și foarte rare pentru ele).

Singura modificare adusă de om pietrei brute este tăietura sau șlefuirea. Această artă a evoluat mult de-a lungul timpului și datorită ei astăzi avem diamante cu zeci de fațete, care reflectă și refractă mirific lumina.

Diamantele sunt folosite la diverse bijuterii, cum ar fi verighete, inele sau cercei.

Lasă un răspuns