La Mulți Ani!

Pentru că n-am postat nimic aici anul ăsta, încep cu un post inaugural, urându-vă un călduros La Mulți Ani! N-a nins de Crăciun dar iată că avem parte în sfârșit de zăpadă, lucru pe care sper că-l apreciați tot la fel de mult pe cât mine. Și nu numai pentru că e mai cald când ninge. Ci pentru că pătura de nea aduce cu sine o liniște, o atmosferă specială, în care parcă simți nevoia să fii mai bun, mai liniștit, mai armonios cu cei din jur. O stare de spirit perfect sincronizată cu începutul de an.

În ce privește blogul, anul acesta am câte ceva în minte cu privire la el. Vreau să îl pun la punct, pentru că până acum pe el s-a publicat o mare varză, adică vrute și nevrute, din toate domeniile. Și sigur că eforturile mele se vor îndrepta nu doar în direcția conținutului (structurat și de calitate), ci și a designului (tema este destul de frumoasă dar i se pot aduce mici îmbunătățiri) și popularizării blogului.

Dar hei! Acestea sunt lucruri care evident nu interesează pe nimeni, cu excepția subsemnatului. Să vă zic mai bine că tocmai am beneficiat de cel puțin 8 zile libere de sărbători, deoarece atât Crăciunul cât și Anul Nou au picat joi, asta însemnând liber joi + vineri + sâmbătă + duminică, cel puțin. O astfel de configurație nu vom mai prinde până în 2025! Anul acesta de exemplu Crăciunul va pica vineri.

Dar până atunci mai e mult. Să aveți un an mișto!

Lasă un răspuns