Joburi inedite: petreceri pentru copii

Un job implică responsabilitate, costum la dungă, punctualitate și o grămadă de atribuții. Lucru cu hârtii, statul la birou, completarea de tabele în Excel și datul de telefoane. Cel puțin așa îmi închipuiam eu, sau asta era imaginea pe care o asociam, când eram mic, cu serviciul oamenilor mari. Dar, deși jobul este o chestie serioasă, asta nu înseamnă că trebuie să fie lipsit de amuzament și să ne transforme în niște oameni acri.

petreceri copii

Animatori copii – www.oakijunior.ro

După ce „am ajuns mare” și m-am angajat la un depozit de sucuri și dulciuri, am înțeles că impresia asta cu seriozitate, chipul grav și sprâncenele încruntate era greșită. Lucru pe care mi-l reconfirmă fiecare zi petrecută acolo, pentru că este inedit să lucrezi și să discuți pe un ton serios despre produse ca suc cu aromă de banane, pernițe cu cremă de ciocolată, napolitane marca cutare. Să iei comenzi pe astfel de produse sau să le facturezi clienților. Dar jobul meu este nimic pe lângă alte joburi, și mai pline de culoare.

Cum ar fi ca serviciul vostru să implice să vă costumați în… Mickey Mouse? În piratul Hook (cel năuc) sau în Tinkerbell? Și să faceți asta cu maximul de responsabilitate a unui adult? 🙂 Vorbim aici despre jobul de animatori copii la o firmă de petreceri pentru cei mici. Da, există și așa ceva, ca un fel de paradox la lumea noastră mult prea serioasă, mult prea încruntată, mult prea stresată și mult prea obosită.

Un animator pentru copii se îmbracă în personajul preferat al celor mici. Treaba lui este să-i încânte pe aceștia, să le spună povești sau să se joace cu ei. Să organizeze petreceri pentru ei, pentru grupuri de copii, de exemplu cu ocazia diverselor evenimente (onomastici, sărbători etc). Cred că e destul de mișto ca în loc să concepi o strategie de vânzare, să planifici o petrecere. În loc să îți setezi niște obiective de producție, să îți faci un organizator cu spectacolul susținut în fața copiilor, povestea aleasă și modul cum o vei implementa.

Fiecare meserie își are propriile instrumente cu care lucrezi. Dar este cel puțin exotic și inedit ca acestea să fie baloane jumbo, turnuri confetti, invitații, mascote pentru copii sau păpuși. Probabil nu oricine s-ar simți în largul lui făcând așa ceva, dar pentru un actor să zicem, cred că ar fi un job ideal. Care i-ar permite să-și dezvolte creativitatea și să fie foarte mult în preajma copiilor, desfășurând o activitate relaxantă, plină de încărcătură sufletească și fără un șef care să-i sufle în ceafă.

Și gândindu-mă la toate astea, îmi dau seama că există meserii și pentru adulții cu suflet de copil. Și că, la modul general vorbind, dacă te vei angaja într-un domeniu de care ești pasionat, practic nu vei fi nevoit să lucrezi nici măcar un minut, niciodată. Pentru că tot ce vei face, vei face cu plăcere.

Lasă un răspuns