Nu-mi trebuie lift, daţi-mi doar scări de interior

Majoritatea dintre noi am văzut filme sau documentare (că pe la prieteni şi cunoştinţe, mai greu) cu diverse vile sau castele care-ţi iau ochii. Şi poate am visat că cumva, printr-o minune, vom avea şi noi la un moment dat aşa un căsoi. Pe mine unul, opulenţa nu mă atrage în mod deosebit. Dar un interior curat, aranjat cu gust, stilat, cu piese de mobilier originale şi care nu strică feng-shui-ul camerei, îmi trezeşte întotdeauna o stare de admiraţie. Iubesc spaţiile largi, aşa că o cameră ideală ar trebui să fie mare şi să aibă mult spaţiu în centru. Îmi mai plac culorile deschise, calde, în opoziţie cu tonurile închise şi mohorâte. Şi îmi mai place lemnul.

scări de interior

Dar unul din lucrurile care m-au fascinat dintotdeauna la arhitectura unei locuinţe sunt scările de interior. Ştiţi şi voi, acele filme în care casa are mai multe etaje iar de susj coboară pe o scară circulară, situată undeva în centrul camerei, un membru al familiei. De obicei ca să asiste la o scenă dramatică, sau ca să deschidă uşa poliţiei, dar asta nu ne interesează. Ar fi superb să dispui de o cameră suficient de mare şi de banii necesari pentru a-ţi face nişte scări de interior, nu de exterior, cum este tiparul clasic.

scări de interior

Scari lemn Usi-bune.ro

În ce priveşte casa, probabil că şi cele de la ţară, ale bunicilor, ar putea fi renovate în acest fel (căci de regulă sunt mari). Dar nu ştiu cu banii cun ne-am descurca noi, românii de rând. Sau să nu coste atât de mult? Scările din imaginile alăturate, preluate de pe M & Beny Srl, nu au preţ. Pe site la ei scrie să cerem o ofertă. No, eu n-o să cer o ofertă, că n-am de gând să mă chiar apuc acum de renovări din ăstea, dar aş fi fost interesat să aflu, măcar de curiozitate, cât costă. Firma văd că cu asta se ocupă, uşi, chestii din lemn, iar aspectul lor este, după cum puteţi vedea şi singuri, superb.

scări de interior

Iar în timp ce noi ne minunăm la filme sau ne întrebăm pe bloguri cât costă o cutare scară, sau o cutare piesă de mobilier, pentru că fiecare leu contează, distinşii noştri politicieni îşi ridică ditamai vilele din banii pe care îi dăm prin taxe, ori din mitele pe care le primesc pentru a deturna şi mai mulţi bani din taxe, cumpărând de exemplu licenţe şi calculatoare la dublu sau triplu preţul pieţei.

Şi am o singură întrebare: până când?

Lasă un răspuns