Pro și contra gluten

Dacă aveți obiceiul de a citi din când în când lista de ingrediente a diverselor produse alimentare pe care le cumpărați, cum de exemplu fac eu, probabil ați observat pe unele produse de panificație, sortimente de biscuiți, paste făinoase, saci de făină etc, atenționarea: Conține gluten. Fără să știi exact ce este glutenul, un astfel de avertisment îți apare ca având conotații negative, la fel ca în cazul cofeinei sau colesterolului specificat explicit pe etichetă.

pâine

Nu știu dacă din cauza acestui mesaj sau nu, cert e că azi avem un trend în această direcție: tot mai multă lume pare să caute produse de panificație fără gluten. Venind în întâmpinarea solicitării lor, au apărut chiar și magazine de unde poți comanda online alimente fara gluten, cum este cel din linkul anterior. Dar este oare glutenul o problemă reală pentru organismul uman? Am citit puțin pe tema asta și iată ce am aflat:

Glutenul definește (inexact) câteva proteine din cereale (de aici prezența în făină și tot ce se face cu ea)  cu proprietăți elastice și extensibile. Este o componentă naturală a cerealelor, care face ca aluatul de pâine să dospească (să crească) mult mai bine și să fie mai elastic și uniform. Nu este o substanță toxică! Cu cât făina pe care o cumpărați are mai mult gluten (și de calitate mai bună), cu atât puteți face pâini mai mari și mai reușite, sau produse de panificație superioare.

Acest lucru e cunoscut de brutari. Dacă știți pe cineva care lucrează într-o brutărie sau se ocupă cu livrarea de făină, îl puteți chestiona pe tema asta și o să vă răspundă că brutăriile cer făină cu gluten, că dacă acest gluten este insuficient atunci pâinea nu mai crește, că în general prezența lui este un indicator al calității făinii.

Dar atunci, dacă nu ridică probleme, de ce mai apare acea atenționare pe eticheta produselor de panificație? Din ce mi-am dat seama, răspunsul e că există o categorie de oameni care sunt sensibili la gluten sau chiar au o intoleranță față de el. Este vorba de persoanele bolnave de așa-numita celiachie. Există și forme mai ușoare de intoleranță. În orice caz, persoanele în cauză vor căuta să consume produse fără această proteină. Dar numărul lor cred că este foarte mic.

Așadar, se pare că, cel puțin în direcția asta, alarma este falsă. Totuși, menționez că pe Wikipedia am dat și de expresia „gluten toxic”, cu care încă nu m-am lămurit.

Lasă un răspuns