Putin să spele putina?

La 5 martie anul curent, Putin dispărea de pe scena publică, după ce-şi anulase nişte întâlniri. Nimeni nu l-a mai văzut următoarele 10 zile, timp în care presa rusă a tăcut mâlc iar presa nonrusă a speculat şi ea cum a putut. De la supoziţii liniştite până la, părerea mea, deliruri aberante, în care s-au întrecut, tot părerea mea, ucrainienii şi polonezii. Unii încă o mai fac.

Putin făcând cu ochiul

Totuşi, câteva teorii s-au decantat cu privire la cauzele dispariţiei misterioase a „tătucului” rus. Prima ar fi că l-au ras ai lui. Sau că a fost răpit de ceva comandouri americane. A doua, că ar fi plecat în Elveţia, unde cică are o iubită, care tocmai a născut. Familist, Putin ăsta, dom’le! Este bolnav, au spus alte voci. Sau pregăteşte în secret un nou război mondial.

Până la urmă, Putin a reapărut, luni, fără să dea prea multe explicaţii cu privire la absenţa lui. Ba chiar a declarat că viaţa ar fi plictisitoare fără bârfe. Alte reacţii cel puţin la fel de amuzante, ale apropiaţilor lui, le puteţi citi aici. Toată chestia îmi aminteşte de celebra situaţie în care Mark Twain, dispărut şi el o vreme de sub reflector şi bănuit a fi răposat, a reapărut declarând: „Zvonurile cu privire la moartea mea sunt exagerate!”

Concluzia? Fie Putin este (şi la ora actuală) sănătos, bine-mersi şi cel care deţine frâiele Rusiei, fie este în continuare omul celor care deţin cu adevărat frâiele Rusiei. Fie altceva.

Tags:

Lasă un răspuns