Cum ne vom procura lumina în viitor?

Am început să mă uit la ultimul sezon din Game of Thrones. Adică cel cu numărul 5, care se difuzează acum (și din care au rulat deja două episoade). Filmul este o istorie fictivă medievală, cu elemente fantastice (dragoni etc). Uitându-mă, am realizat că adesea suntem inconștienți la cât de mult a progresat tehnologia și de cât confort dispunem aproape fără să facem nimic. Ce mi-a trezit ideea asta? Multe scene din serial sunt filmate într-o cameră, seara (sau noaptea). Iar camerele acelor nobili sunt luminate de foarte multe lumânări.

lumânări

În trecut, omul folosea focul pentru a obține lumină: lumânări, opaițe sau lămpi. Dar lumina acestora era slabă, cam ca atunci când se ia curentul și folosim o lanternă. Sigur, pe vremea aia nici curent nu exista iar de citit nu știa toată lumea, așa că slaba iluminare probabil nu era percepută ca o problemă ci ca o condiție firească a fiecărei nopți. Revoluția în iluminat s-a produs după anii 1850, când au început să apară primele corpuri de iluminat incandescente. Mai exact, lampa cu filament de carbon, construită de Joseph Swan în 1878, urmată de filamente din ce în ce mai bune și eficiente, până la clasicul bec pe care-l avem azi în dormitoare.

Cu ajutorul curentului electric transportat prin cabluri de înaltă tensiune și al unor becuri cu filament special, vidate interior, avem astăzi lumină decentă, ce o poate depăși în intensitate pe cea solară. Nu doar că putem citi sau vedea noaptea la fel de bine ca ziua, dar curentul ne deschide o serie de alte posibilități, neimaginate de strămoșii noștri. Totuși, vorbim de o invenție a anilor 1800, iar noi suntem în 2015, la două-trei generații după! De ce folosim aparate și tehnologii vechi de peste o sută de ani? Între timp lucrurile trebuie să fi evoluat, nu?

Ei bine, o parte din ele au făcut-o. Așa au apărut treptat neoanele sau lămpile cu halogen – a căror lumină este bazată pe alte principii decât filamentul tradițional, respectiv pe reacția anumit gaze ușor radioactive – consumând mai puțin decât un bec clasic, și, ceva mai recent, lămpile cu fluorescență. Pe marginea celor din urmă s-a făcut un mare tam-tam, ele fiind promovate ca becuri economice, așa că să spunem și noi câteva cuvinte. În realitate, deși o astfel de lampă poate economisi curent atunci când arde pe o durată lungă de timp (fiind tocmai de aceea foarte utilă la iluminatul străzilor din orașe), căderea de tensiune în cazul lor este foarte mare așa că dacă le folosim ca becuri de cameră, aprinzându-le și stingându-le repetat, nu facem o afacere foarte bună. În plus, ele nu ating maximul de iluminare decât într-un minut sau două de la pornire, lumina emanată nu seamănă cu cea naturală și conțin vapori de mercur. Vapori de mercur care, dacă lampa se sparge, devin o sursă majoră de îngrijorare, fiind extrem de toxici. În ultimă instanță, s-ar putea ca tot acest tam-tam să fie o strategie de promovare din partea celor de la Phillips, pentru că nu poți cere 10 lei pe un bec normal, clasic.

bandă cu leduri

Cam aici suntem la ora actuală, cu mențiunea că au apărut așa-numitele becuri cu led, a căror tehnologie nici nu o cunosc. Dar care au o lumină puternică, caldă, plăcută și mai ales care consumă foarte foarte puțin. Că ledurile consumă puțin o știam încă de când au început să fie folosite ca semnalizatoare pentru diverse aparate (știți becul acela roșu care indică când aparatul e băgat în priză) dar iată că acum s-a reușit să se folosească tehnologia din spatele lor pentru lumină albă de intensitate tot mai mare, și deja încep să apară magazine de profil,  cum este de pildă www.greentek.eu/ro. Încă nu sunt foarte populare și încă nu au apărut și în orașul meu, dar datorită eficienței uluitoare în ce privește consumul de energie electrică, viitorul în mod cert este al lor.

Cel puțin viitorul apropiat. Cum vor arăta însă lucrurile peste 100 sau 200 de ani? Ce sisteme vor folosi strănepoții noștri pentru a-și asigura lumina noaptea? Asta ținând cont că tehnologia evoluează de la un an la altul, a se vedea diferența de performanță între calculatoarele de acum și cele de 10 ani. O întrebare asupra căreia lăsăm cititorii să se pronunțe. 🙂

Comments
  1. Nici in oraselul meu nu au aparut, dar multumesc pentru informatii si sper sa-mi fie utile, fiindca o sa fac o comanda imediat. M-ai convins !

  2. Maver

    Oh, mă bucur. Eu aștept cu nerăbdare să văd leduri la fel de puternice cu becurile de 100 W în orice magazin. Deocamdată sunt cam la început.

    Ar mai fi de spus pe tema luminii, de exemplu s-ar putea vorbi mult despre Tesla și o parte din invențiile lui încă nefolosite, dar cine știe, poate altă dată. 🙂

Lasă un răspuns