Unde merită să zbori în concediu?

A venit primăvara și deja lumea începe să-și ia concediu, să-și reîncarce bateriile. Începutul lunii mai se pretează foarte bine la o mini-vacanță, deoarece de 1 mai avem liber, 2 și 3 mai pică sâmbătă și respectiv duminică așa că 5 zile libere înseamnă practic 10 zile de relaxare. Iar dacă vreți să vă luați mai mult, auzisem o știre (neverificată) conform căreia 10 mai ar fi decretată de asemenea zi liberă. De regulă, de 1 mai tinerii merg pe weekend la mare sau ies în verde. Dar ia să vedem, dacă vă dă mâna și sunteți genul care preferă să caute zboruri ieftine Aerolines decât tarabe cu mici și bere, unde ați merge în perioada asta?

zeița Atena

Mie unul mi-ar surâde ideea unei vizite în Grecia, țară în care n-am fost niciodată. Dacă aș merge, prima escală ar fi, obligatoriu, la Atena. Asta nu din ceva fandoseală specifică bucureșteanului arogant care consideră că tot ce-i în afara capitalei este „la țară”1, ci pentru muzeele ateniene, adevărate puncte de cristalizare și condensare a culturii și civilizației elene. Că această cultură este cu totul remarcabilă, stau mărturie numele grecilor antici despre care învățăm la școală, cum ar fi Socrate sau Pitagora. Ori putem lua în considerare faptul că, deși aflată o perioadă sub ocupație romană, Grecia antică nu a fost latinizată (romanizată) asemenea celorlalte țări din situația ei, tocmai pentru că nivelul civilizației elene îl depășea pe cel al civilizației romane. Ne putem aștepta, așadar, să vedem în muzeele grecești opere de artă care-ți taie respirația. Și, chiar dacă multe dintre ele sunt parțial distruse de curgerea timpului (probabil ați văzut imagini cu statui din care s-au mai păstrat doar anumite fragmente sau diverse instrumente, gen coifuri de luptă, ce nu mai pot fi identificate cu precizie), valoarea pe care o au și încărcătura lor artistică sunt inestimabile. Așadar, o cameră HD de calitate superioară ar fi o precondiție de bază într-o asemenea călătorie.

Santorini

Iar după ce aș vizita Atena și alte câteva orașe cu rezonanță istorică (This is Sparta!!!), aș alege una din multele insule grecești2 și mi-aș petrece restul timpului acolo. Poate aș opta pentru un pelerinaj la muntele Athos. Poate m-aș delecta cu măslinele throuba pe una din cele peste 30 de plaje ale insulei Thassos. Plaje unde mi-aș putea așeza șezlongul între mare și munte, pe nisip, pietriș sau între copaci. Sau poate aș prefera să văd arhitectura unică a construcțiilor de pe insula Santorini. Una peste alta, având în vedere că Grecia e aproape de noi și există trucuri ce ne permit să zburăm ieftin, o astfel de exursie nici nu cred că ar costa sume exorbitante.

Dar, cum jobul actual nu-mi permite deplasări lungi în perioada asta, mă mulțumesc să trec Grecia la capitolul locuri de vizitat, în bucket list. Voi însă, care vă luați concedii acum primăvara, unde mergeți de obicei?


  1. după această definiție și eu sunt de la țară, fiind ardelean 

  2. au circa 3000!, dintre care vreo câteva zeci mai cunoscute 

Lasă un răspuns