Firefox 38.0.5

Exact când mă gândeam să-mi schimb browserul, Firefox şi-a făcut update la o nouă subversiune, respectiv 38.0.5. Aceasta vine cu două chestii simple dar utile: un reader încorporat şi un buton pentru Pocket. Le vedeţi în imaginea următoare, este vorba de butonul de sub mouse şi de ultimul buton din dreapta.

firefox reader

Primul se activează când ajungi pe o pagină ce conţine un articol, oferindu-ţi posibilitatea de a citi acel articol excluzând brizbrizurile, bannerele colorate şi celelalte artificii de pe pagină. Textul rezultat este mare, pe fond alb şi arată minunat. Există câteva opţiuni simple: poţi modifica stilul caracterelor (fontul), dimensiunea lor şi tematica generală (deschis, închis, sepia). Pe de altă parte, se pierd linkurile şi clipurile din articol. Se poate reveni oricând la pagina originală, apăsând încă o dată acea iconiţă cu cartea. Pentru mine, acest reader este foarte util în cazul blogurilor cu background negru (care-mi displace profund) şi al celor cu fonturi foarte mici.

firefox reader activat

Butonul de Pocket îţi permite să salvezi un link, un video etc, într-un fel de spaţiu virtual al tău (think at Dropbox), astfel încât să poţi reveni la el când ai timp. Pentru asta trebuie în prealabil să-ţi faci cont pe Pocket, site-ul care furnizează acest serviciu.

E adevărat că astfel de funcţionalităţi pot fi obţinute şi în alte browsere, utilizând extensii specifice. Totuşi, îmi place ideea ca ele să fie incluse „din fabrică”, deoarece asta înseamnă mai puţine erori, conflicte şi vulnerabilităţi. Păcat că Firefox, în ciuda inovaţiilor, rămâne considerabil mai lent decât browserele bazate pe Blink/Chromium.

Lasă un răspuns