2016, an bisect

Vă dați seama ce nasol e de cei care s-au născut pe data de 29 februarie? Pentru că această zi apare doar o dată la 4 ani, respectiv în anii bisecți.

29 februarie 2016

Anul bisect este anul în care luna februarie, în loc să aibă 28 de zile ca de obicei, are 29. Asta se petrece o dată la 4 ani. Motivul inserării unei zile suplimentare derivă din necesitatea de a acorda calendarul gregorian, pe care funcționăm noi acum, la ciclurile reale astronomice. Practic, acest calendar, care datează din 1582 (!), deviază foarte puțin, ușor-ușor, de la anul astronomic și anul sezonier, fiind puțin mai scurt. Asta înseamnă că, dacă nu am avea ani bisecți, într-un anumit interval considerabil de timp s-ar ajunge ca anotimpurile (iarna, vara, primăvara și toamna) să se mute în calendar, până când s-ar ajunge chiar la situația absurdă ca luna decembrie să pice în toiul verii. Pentru a corecta aceste fine dar reale diferențe sau dezacorduri, o dată la patru ani s-a adăugat o zi în plus. Și unde s-o adauge dacă nu la luna februarie, care deja era cea mai oropsită, având doar 28 de zile în loc de 30 sau 31, ca celelalte?

Ca urmare, dacă sunteți născut pe 29 februarie, în mod paradoxal, de fiecare dată când veți trece prin ziua de naștere, veți fi mai bătrân cu 4 ani! 🙂

Anul 2016 este an bisect. Ne vom revedea în acest condiții (adică pe 29 februarie) în 2020. Ultimul an bisect a fost „renumitul” 2012.

sursă foto: http://www.quotesgiant.com/leap-day-monday-february-29/

Lasă un răspuns