Pasiune, motociclete și autolux

Cu câteva zile în urmă, o amică spunea pe Facebook că ajungem să râvnim la ceea ce vedem mai des. Ei bine, eu am doi prieteni pasionați de motociclete. Primul dintre ei a avut, din câte știu, vreo 3 sau 4 de-a lungul timpului. La un moment dat avea cel puțin două, plus cel puțin o bicicletă, plus mașină. Și le ținea în două magazii, folosite pe post de garaj, că nu-i încăpeau într-una singură. O motocicletă era mai performantă, parcă Honda, cealaltă fără prea mari pretenții. Acum nu știu ce mai are, că e plecat în Anglia.

motocicleta triumph bonneville

motociclete Autolux

Al doilea prieten a avut o motoretă, o motocicletă și o bicicletă, cu diferența că nu avea decât o singură magazie, și aia strâmtă. Iar motocicleta-i era destul de mare, semănând puțin cu cea din imaginea de mai sus. Și cum de abia anul ăsta și-a instalat centrală, până acum s-a încălzit cu lemne, pe care n-avea unde să le țină decât tot în magazie. Așa că iarna asta și-a parcat motocicleta la mine în garaj, unde este loc suficient. I-am dat o cheie, pentru că avea nevoie de ea zilnic, de fapt a cumpărat el un lacăt nou și mi-a dat mie cheie. La schimb, m-a mai ajutat să-mi repar una-alta prin casă.

Amica mea virtuală se înșeală. Pentru că am văzut motocicleta aia toată iarna și nu m-a prins microbul. Aproape de fiecare dată când coboram în magazie ea era acolo parcată frumos, o vedeam, treceam pe lângă ea și rămâneam la fel de indiferent. Asta e, pentru mine a merge pe o Mobră (sau pe un vehicul cu trei roți) nu constituie modalitatea ideală de petrecere a timpului liber. Dacă ar fi să mă deplasez, aș opta pentru varianta pe patru roți, care-i mai confortabilă, mai sigură și deseori mai rapidă. Zic deseori pentru că în București am înțeles că deja bicicletele sunt mai utile decât mașinile.

La fel stau lucrurile și în alte domenii. De exemplu, degeaba dai nas în nas cu colega ta de la birou în fiecare zi, dacă nu e genul tău atunci nu e genul tău și pace. Poți s-o vezi 8 ore zilnic, să ai conversații cu ea, să faceți glume, să știi cum gândește și ce îi place, că dacă nu aveți afinități, nu se aprinde nimic. În schimb, e de ajuns să vezi un lucru sau o ființă o singură dată și să ți se pună pata, cum se zice.

Dar dacă voi ați prins microbul, în articol aveți legături spre Autolux, un site unde puteți găsi scule de firmă, cu nume ca Triumph, Yamaha și Kawasaki.

Lasă un răspuns