Punct și de la capăt

Zilele trecute mi-am reluat activitatea de blogger. După o pauză mai lungă, de câteva luni, în care am scris sporadic spre deloc, mi-am dorit să reiau o activitate care nu doar că îmi aduce beneficii materiale dar mă și completează și definește. Cu această ocazie, am dat un reset contului sau identității mele virtuale de blogger.

reset

Mă găsiți acum scriind cu nick-ul Ethos, pe care de altfel l-am mai avut în trecut. De ce optez încă o dată pentru un nick în defavoarea numelui din buletin? Sunt mai multe motive care stau la baza acestei decizii.

Unul dintre ele ține de rezonanța pe care o are un nick comparativ cu un nume. Primul este ușor de memorat, are potențialul de a uimi sau de a produce un impact mai mare și poate deveni, cu timpul, brand. Al doilea este un banal nume comun, împărtășit de atâția alți oameni. Săndel, George sau Ion, în funcție de cum ai avut norocul să te numească părinții, alegere în care nimeni nu ți-a cerut părerea, la care se adaugă un nume de familie la fel de rece și tern, reprezintă în opinia mea o soluție inferioară alegerii unui nick. Am auzit de Zoso înainte să știu de Vali Petcu, am auzit de Chinezu înainte să aflu de Cristian China Bârta, care-i lung cât zidul chinezesc.

Și pentru că am vorbit de branduri, al doilea motiv ține de o anumită compartimentare pe care doresc s-o realizez în activitățile mele internautice. În afară de blogurile pe care scriu cu Ethos am și alte activități, ce nu cadrează cu profilul meu de aici, și unde aș prefera să utilizez o altă semnătură. Ethos este, așadar, o fațetă a personalității mele, respectiv cea de blogger, copywriter și – hai să inventez cuvinte noi – advertorialist, brandul fiind cu atât mai performant cu cât este mai nișat. Dacă mâine voi deschide un blog de încercări poetice, pentru că să zicem începe să mă chinuie un talent practic inexistent, adică într-un domeniu în care nu am nicio competență și nicio pretenție, poate că voi inventa un alt nick pentru el. My way of doing things.

În fine, al treilea motiv se regăsește în faptul că un nick protejează identitatea reală a persoanei în cauză. Contrar majorității bloggerilor români, eu nu simt nevoia să-mi expun, ca într-o carte de telefon, cele mai personale detalii pe net, în mod public, deși – paradoxal – blogurile sunt prin ele însele, evident, un act de expunere personală. Dar o expunere de idei, nu de CNP și număr de la pantof. Într-o lume în care autopromovarea se traduce adeseori prin selfie-uri cu fuste cât mai scurte și decolteuri cât mai largi, ca metodă de promovare a textelor proprii, în care numele este adeseori o cheie de acces în diverse medii, dați-mi voie să rămân pe margine, cel puțin momentan.

Cu ocazia acestui reset mi-am făcut și un cont de Facebook proaspăt, unde, dacă doriți, îmi puteți da add. Dar despre Facebook, cu o altă ocazie.

sursă foto

No Responses

Lasă un răspuns