Interfoanele sunt bune, dar…

Locuiesc într-un bloc construit pe vremea lui Ceaușescu. Pe atunci blocurile nu aveau interfoane, se construiau și li se punea o ușă simplă, care deseori rămânea larg deschisă sau nu era înlocuită după ce copiii o distrugeau. Practic, în bloc putea intra absolut oricine. Astăzi lucrurile s-au mai schimbat, majoritatea blocurilor – inclusiv cele din orașele mici – beneficiază de interfoane, ceea ce-i un lucru foarte bun. Dar mai devreme am văzut câteva videointerfoane pe ElectraInstal.ro și da, acestea constituie o soluție mult mai bună. Pentru că îl și vezi pe cel care sună la intrare.

videointerfon

De ce creează o diferență importantă faptul că-l vezi? Nu promovez videointerfoanele de sanchi, pentru că sunt bazate pe o tehnologie mai nouă iar noi alergăm tot timpul după ultimul model, așa că hai să le luăm, că noi suntem cool și hipsteri iar ele au video încorporat. Ci dintr-un motiv foarte practic. Acum câteva luni, m-a sunat cineva de jos. Bineînțeles că eu nu aveam (și nu am) interfon video, așa că nu l-am văzut pe interlocutor. L-am auzit doar că vrea să intre. Păi cine ești? Păi mă duc la etajul X, dar nu răspunde, trebuie să-i las laptele sau nu mai știu ce scuză a băgat. Nu i-am deschis, i-a deschis un vecin. Era un țigan venit la cerșit.

Problema cu interfoanele simple este că îți conferă un fals sentiment de securitate. E posibil chiar să ieși puțin și să lași ușa deschisă, că doar blocul e închis și nu intră nimeni. Apoi, nu poți controla chiar fiecare apel, unii pot invoca motive ca am venit să instalez cablul pe scară sau să deratizez. Și a intrat. Plus că în bloc mai sunt niște flori, niște plante, niște cutii poștale sau reviste, pe care nu le vrei distruse. Iar pentru cazurile de familii cu copii mici sau bătrâni rămași singuri, nu mai vorbesc.

Nu mă pricep la rotițele și șuruburile din spatele videointerfoanelor, văd că pe Electra se promovează mai multe modele, cu yală electromagnetică inteligentă, sisteme wireless, cameră cu infraroșu pentru vedere bună noaptea etc. Dar probabil m-aș putea documenta. N-ar fi mare chestie, faci o comandă și le primești a doua zi prin curier rapid, cu plata ramburs. Bonus, prețuri pentru toate buzunarele, fix așa scrie pe site, și cel mai bun raport preț-calitate. Singura problemă e că trebuie să-i convingi pe toți locatarii imobilului. Lucru care este mult mai complicat decât pare.

Voi știți care sunt cele mai bune videointerfoane? Folosiți?

Lasă un răspuns