Ce înseamnă Bain-marie

Există unele cuvinte sau expresii a căror cunoaștere ține de cultura generală și ar trebui să facă parte din vocabularul fiecăruia. Termenul bain-marie este unul dintre ele, asta mai ales dacă sunteți fete, pentru că e folosit în gastronomie, și nu vreți să vă faceți de rușine în fața potențialului pețitor că nu aveți habar de instrumentele de prin bucătărie. Dar și dacă sunteți băieți, deoarece procedeul e folosit și în alte domenii, cum ar fi chimia organică. Și cu atât mai mult dacă aveți un restaurant, pentru că utilizarea unui bain marie pentru fast food vă poate aduce câteva avantaje.

bain-marie

Stricto sensu, bain-marie înseamnă, în limba franceză (de unde l-am preluat noi) „baia Mariei”. Este vorba de Maria din Israel, una dintre precticienele de demult ale alchimiei, care avea, în repertoriul propriu de instrumente alchimice, și vase cu „baie de aburi” (o altă traducere folosită). Adică vase în care substanțele nu sunt expuse direct la foc, ci la un lichid încălzit, care joacă rolul de intermediar. Astăzi dispozitive de acest tip sunt folosite în chimie, pentru sintetizarea unor substanțe organice, și în biologia moleculară.

În gastronomie, un vas bain-marie este un vas ce încălzește preparatul culinar dorit prin intermediul unui lichid fierbinte, evitând astfel expunerea lui directă la căldură. Datorită acestui procedeu, transferul de căldură este constant, uniform și treptat, lucru care prezintă câteva avantaje. De exemplu, se evită reacțiile ce au loc la încălzirea bruscă în prezența aerului, reacții numite generic calcinare, și care pot duce, în cazul preparatelor de bucătărie, la unele produse cancerigene, conform informațiilor de pe wikipedia.

bain-marie

Tehnica a fost preluată în cazul magazinelor de tip horeca, cum ar fi barurile, restaurantele și unele fast-food-uri. Localuri unde, în general, trebuie să îmbinăm arta și răbdarea necesare unei rețete perfecte cu servirea pe bandă rulantă a fluxului de clienți care parcă nu se mai opresc. Ei bine, recurgerea la instrumente clasice de bucătărie poate fi fatală, pentru că ciocolata topită se poate descompune sau lipi de pereții recipientului, brânza de pe o prăjitură se poate crăpa la mijloc șamd.

În cazul acestor localuri, se pot folosi soluții de bain-marie horeca, așa cum sunt cele de pe Dactrust.ro. Un magazin axact tocmai pe produse pentru horeca: echipamente de gătit, cuptoare, hote, mașini de spălat, accesorii bar etc. Și, în cazul nostru particular, instrumente bain-marie – atât electrice cât și pe gaz, de diferite dimensiuni, capacități și specificații, în funcție de nevoile bucătarului-șef.

surse foto: foodielady.wordpress.com, ventofab.com

Comments
  1. Nu reusesc sa citesc articolel tale decat cu gura cascata. Bravo tie!

  2. Habar n-am avut!

    Frumos ai întors-o din condei! 😉

  3. Ethos

    După cum ți-ai dat seama, nu-ți prinde rău nici ca blogger să știi ce înseamnă „bain-marie”. 🙂

  4. Exact! 😉
    A fost interesant să văd cum poți scrie ALTFEL. 😉

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: