Cele două fețe ale credinței

Inspirat, printre altele, de recentul articol pe tema „păcatului epilării” și de o conversație purtată pe Facebook cu un prieten virtual, m-am gândit să încerc o clasificare a persoanelor care sunt sau de declară religioase, în funcție de credința pe care o au și de felul în care și-o manifestă. Follow me, please!

războiul sfânt

Dacă ne raportăm la intensitatea credinței, pe primul nivel sunt oamenii cu o credință slabă sau inexistentă, dar care se declară totuși religioși. Pe aceștia, la rândul lor, i-aș împărți în două grupe. Prima este grupa benignă a celor ce bifează, la rubrica religie din recensământ, cuvântul ortodox, pentru că „așa e bine”, deși ei nu s-au gândit la Dumnezeu din copilărie. De mers, poate că mai merg la biserică, o dată pe an, să se spovedească, tot pentru că așa e bine. Adică sunt religioși numai de formă, numai cu numele. În grupa a doua i-aș include pe politicienii care, deși nu cred deloc în cele sfinte, se declară oameni cucernici, pentru a manipula masele.

La nivelul următor se află cei care cred în mod autentic în Dumnezeu. Aceștia, la rândul lor, se pot grupa în două categorii. De o parte îi avem pe cei discreți, cu bun simț, care deși au ajuns la un fel de convingere interioară profundă, de ordin sufletesc, legată de existența lui Dumnezeu, sunt toleranți și nu încearcă să-ți arunce această convingere în ochi sau să te convertească și pe tine, dacă tu ești ateu. Și nici dacă ești de o altă confesiune, deoarece multe din aceste persoane intuiesc că în spatele oricărei religii se află același Dumnezeu. Religia este, în cazul lor, o experiență în primul rând interioară. La polul opus sunt habotnicii, care se înconjoară numai de obiecte de cult religios, care ascultă numai imnurile harului, care îți bat periodic la ușă să te invite la „adunare” sau care îți predică binele lor când te întâlnesc pe stradă.

Dar mai există un nivel, la care intensitatea credinței este maximă. Aici nu mai este loc de alte preocupări în afara celor spirituale, cărora adeptul li s-a consacrat pe deplin. Din nou, sunt două tipuri de oameni. Primii sunt călugării, sau asceții altor religii, cei care aleg să renunțe la lume și să-și dedice întreaga lor suflare celor sfinte, rugându-se sau meditând pentru pacea și binele altora și a lumii. Dar tot la acest nivel îi regăsim și pe teroriștii care luptă „războiul lor sfânt”, bucuroși să se sacrifice (luând cu ei alte vieți) pentru o cauză, în viziunea lor, sacră.

Acum, de ce am făcut această clasificare? Există voci care spun că religia este cauza principală a războaielor și a violențelor de pe glob. Că nici o altă opinie nu este mai ardentă ca cea de factură religioasă, că nici o altă cauză nu a pricinuit mai mult rău. Că zeii sunt, cu alte cuvinte, principalii responsabili pentru răul lumesc.

Poate că cei care afirmă asta au dreptate. Și violența pentru o cauză sfântă e cea mai teribilă dintre toate, incomparabilă cu cea iscată pentru a-ți apăra echipa favorită de fotbal sau partidul pe care l-ai votat. Dar poate că de vină pentru aceste opinii nu este vreo divinitate abstractă sau vreo culegere de învățături religioase, care de regulă te învață să faci bine. Ci poate, numai poate, problema stă în modul cum asimilăm noi aceste tradiții și învățături spirituale. În propriul nostru nivel de înțelegere sau propriul nostru dogmatism. Altfel spus, în noi și nu în afara noastră. La fel cum, mă gândesc, vina pentru înjunghierea cuiva stă în cel care mânuiește cuțitul și nu în cuțit în sine, deși nicio altă armă albă nu a făcut, să zicem, la fel de multe victime.

sursă foto: quietmike.org

Comments
  1. Măi, tu vrei să mă apuc de vorbă iar! 😀
    Și să pun linkurile alea! :-))
    Mi-ai dat o idee și mie pentru episodul al cincilea din ”Filosofia religiei”!

  2. Ethos

    Nu știu la ce te referi cu vorba, și nici cu linkurile, dar dacă scrii: 1) m-ar interesa să citesc și 2) pune-mi și mie un link! 😀

  3. Apoi…dacă insiști… (după ce ți-am făcut nervii țăndări)… Mâine apare! 😉 Linku’. Și articolul împricinat!
    (Să manifești indulgență! 😀 )

  4. Ethos

    Io întotdeauna manifest indulgență cu cei care-mi pun link! 😀

  5. 😀 Eu…întotdeauna sunt rușinoasă 😀
    A ajuns la tine linkul – pingul…?

  6. Ethos

    Nu a ajuns, dar WordPress nu trimite întotdeauna, așa pățesc și eu. O să mă uit, sper mâine, că sunt cam aglomerat cu altele momentan. 🙂

  7. Vaaaaaai! Păi mă lăsași așa… Al’dată niciun link, niciun ping! (Ups…stai așa că atunci e…my loss!)

  8. Ethos

    Am intrat dar n-am văzut nimic în temă. Ai mai multe bloguri?

  9. Pfui! N-o fi în temă? Despre credințe și religii…
    https://experimentesiexperiente.wordpress.com/2016/07/19/filosofia-religiei-6-sa-nu-ucizi/

  10. Ethos

    No vezi, io intrasem pe balul deșertăciunilor! 🙂

  11. eram…undercover! 😀

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: