Problema cu împrumuturile la americani

În România, împrumutarea este o afacere relativ simplă. Mergi la bancă, la CEC sau la cooperativa de pensionari (nu știu exact cum îi zice), duci o copie după ultimul fluturaș de salariu și te-ai făcut cu un credit generos. Sau, și mai simplu, apelezi la o firmă de împrumuturi rapide online, că de aia avem internet, și îți cumperi lucrul de care ai nevoie a doua zi.1 Presupun că și peste ocean intrarea în posesia unui credit este o chestie simplă, deși nu știu dacă la fel de rapidă. Lucrurile însă devin foarte interesante când trebuie să restitui banii împrumutați.

datorii sua

Acum o lună, cunoscutul realizator tv John Oliver a prezentat, în cadrul emisiunii sale Last Week Tonight, ce se întâmplă cu datoriile persoanelor care au achiziționat diverse credite și nu le mai pot plăti. Desigur, primul și cel mai important lucru de menționat este că odată ce ai luat un împrumut, este bine să îl și restitui. Dar există cazuri spreciale. De exemplu, e posibil ca operația de care ai beneficiat în urma unui accident ce te-a adus pe patul de spital să coste sume exorbitante. În această situație, tu nu ești direct responsabil de banii pe care spitalul i-a cheltuit cu tine. După cum există și alte situații obiective ce te pot împiedica din a restitui banii împrumutați.

Să zicem că ai un debit de X dolari la o bancă americană și, din diverse motive, ea nu mai este interesată să-i recupereze sau nu mai poate. Fie a trecut prea mult timp, fie ai murit, fie suma e prea mică și nu merită efortul etc. La un moment dat, banca în cauză se decide să renunțe la suma ta, trecând-o pe taxe/cheltuieli/pierderi, alături de altele similare, vorbim de bănci mari, cu milioane de clienți. Dar, după ce face lucrul acesta, pentru a scoate totuși niște bănuți, banca vinde datoria ta unei firme de recuperat datorii, la un preț de câțiva cenți pe dolari. Adică, firma de recuperatori plătește doar 5 dolari (să zicem) pentru a intra în posesia creditului de o mie de dolari (să zicem) pe care i-ai împrumutat de la bancă (și la care banca a renunțat)! După care această nouă firmă demarează proceduri agresive pentru a-și recupera „mia de dolari”.

Cum anume? La început, te dă în judecată. Deși, cum ziceam, banca a renunțat deja la orice pretenție, iar situația ta ți-ar da probabil câștig de cauză într-o instanță de tribunal, firma respectivă mizează pe faptul că oamenii de obicei nu se prezintă la proces. Aceste acțiuni în instanță au loc în masă, avocatul lor procesează mii de dosare pe zi (adică nici măcar n-are timp să se uite peste ele) dar, pentru că tu nu te prezinți, pierzi procesul. După care te trezești cu tot felul de indivizi la ușă, care vin (și sunt îndreptățiți legal) să-ți ia banii. Iar acest lucru se poate întâmpla chiar dacă tu între timp ți-ai achitat totuși datoria la bancă, după ce aceasta ți-a vândut-o unei alte firme!

Se petrece în SUA. Pentru a demonstra găurile legislative din domeni și ușurința cu care cineva le poate exploata, John Oliver și-a deschis online o astfel de firmă și a achiziționat, în numai câteva zile, cu prețul a 60,000 de euro, datorii totalizând 15 milioane dolari. Pe care, la finalul emisiunii, le-a șters, adică i-a iertat pe datornici de ele!

România stă mai bine la capitolul împrumuturilor, unde lucrurile sunt mult mai pașnice. Pe de altă parte, în România încă n-am văzut prezentatorul care să renunțe în direct la 15 milioane de dolari, în favoarea locuitorilor mai săraci din țara sa…


  1. Sau apelezi la mine, căci am făcut pe cămătarul o bună perioadă de timp. 

Comments
  1. John Oliver isi permite s-o faca, pentru ca el si televiziunea lui castiga suficient de mult din ratingul emisiunii.. acei 60000 de dolari sunt costuri de business, nu vreo filantropie.

    In rest, se intampla ca am lucrat pentru o firma de avocatura din SUA. Faptu’ ca oamenii nu se prezinta la proces este o mare prostie din partea lor, iar faptul ca-s oamenii prosti de bubuie face ca modelul asta de “afaceri” (care-i cel putin gri) sa fie rentabil bancilor / recuperatorilor. Cumva, nimeni nu are o problema cu faptul ca oamenii-s prosti de bubuie?!

    A, apropo, bancile castiga cativa centi din fiecare dolar de datorie vandut unui recuperator. Recuperatorul la randul lui risca sa inghita o paguba completa, daca omul cu datoria incepe un chapter 7 bankruptcy (sau chiar chapter 13). Imprumuturile care nu-s garantate imobiliar, fiind ele *unsecured*, se platesc din firimiturile de venit disponibil ramas dupa ce s-au platit creditele garantate cu un imobil.

    Pe scurt, lucrurile sunt mult mai complexe decat le faci sa para 🙂

  2. Ethos

    Păi nici n-am avut intenția de a prezenta lucrurile în detaliu, ci de a extrage câteva idei din clipul de mai sus. Idei care frapează.

    Da, sunt perfect de acord că principalii responsabili sunt cei care, din cauza neinformării și indolenței, ajung apoi victime ale sistemului (politicienilor, băncilor, firmelor etc). La fel cum sunt convins că John Oliver își permite să.

    Dar situația e asta care e: în America avem acest sistem de cumpărare, vindere și recumpărare a datoriilor, după cum avem și realizatori tv care își permit să. E un tablou cu extreme la ambele capete, față de România. La noi mă gândesc că mentalitatea pesedistă, socialistă a maselor (susținută în fapt de politicienii de la putere) ar face imposibilă proliferarea unui asemenea sistem. Cât privește televiziunea, îmi vin în minte asistentele lui Capatos.

    Cam ăsta ar fi tabloul comparativ dintre noi și ei care mi s-a așternut în fașa ochilor după vizionarea acestui clip.

  3. Bun, bun, tablou, dar fix ăsta-i clenciul: că realitatea n-are o singură faţetă. Articolul tău mi-a părut mai degrabă o diatribă (înfocată şi decent scrisă), nu o argumentaţie care să ia în vedere şi posibilele contra-argumente.

    Evident, între sistemul bancar din România şi cel din SUA nu e loc de comparaţie. Asta nu înseamnă însă că suntem noi mai deştepţi sau mai .. hm, “puri”. Suntem doar înapoiaţi, nu avem complexitatea necesară unui asemenea sistem. În ’89 n-aveai cu cine face afaceri, fiindcă eram complet rupţi de realitatea economică internaţională. Astăzi ai ceva antreprenori, însă n-ai cu cine face start-ups, şamd. Pe măsură ce prindem “carne” pe noi (economic vorbind), creşte şi complexitatea uneltelor pe care le utilizăm.

  4. Ethos

    Bine, dar în momentul când zici „noi suntem mai înapoiați”, mi se pare că tu simplifici. Altfel, adăugirile tale sunt binevenite. E posibil ca după un număr de ani, să avem și noi chestii similare (deși nu sunt sigur: cum ziceam, noi avem o mentalitate mai socialistă, mai de stângă).

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: