25 de ani de internet

S-a născut ca o idee în mintea unor oameni de știință și informaticieni. A văzut lumina zilei în Elveția, la 23 august 1991. Iar de atunci a cunoscut o continuă expansiune. Ieri internetul a împlinit 25 de ani de existență. Un sfert de secol, vârstă la care ființele umane sunt deja adulte. Dar ce este internetul și care a fost impactul lui asupra noastră?

internet

În linii mari, sunt de acord cu opinia lui Cristian Tudor Popescu, exprimată într-o intervenție telefonică la Digi TV. Da, internetul este o unealtă și un amplificator. Poate fi folosit în bine sau în rău. Conectează, unește oamenii, și, prin asta, permite amplificarea anumitor tendințe sau impulsuri la nivelul maselor. Tendințe care pot fi bune sau rele, după cum e materialul de bază, adică oamenii care se întâlnesc prin intermediul netului. Și este, totodată, o sursă de auto-educare – poate cea mai importantă sursă de asimilare de noi informații pentru tinerii de azi. Iar pentru asta, completez eu, nu trebuie neapărat să citești Wikipedia sau alte surse enciclopedice virtuale, este de ajuns să navighezi pe net. Un joc este o sursă de educație și informare, chiar dacă mai puțin evidentă. Un film porno este o sursă de educație. Un blog este o sursă de educație, la fel ca orice altceva faci pe net. Este o lume care te primește, te îmbrățișează, te acceptă, îți oferă ce dorești și, prin asta, te educă mai eficient decât orice altceva.

Cum ar fi arătat viața noastră astăzi, fără internet? O întrebare retorică la care ne putem gândi fiecare. Așa, ce-mi vine acum în minte, este că mass-media clasică și-ar fi păstrat supremația în domeniile comunicării și informării. Toată lumea s-ar uita la televizor – de la mic la mare, de la vlădică până la opincă, doar că s-ar uita la lucruri diferite. Ar exista mult mai multe canale TV, care, într-un fel sau altul, ar încerca să ofere mai multă interactivitate și libertate – exact ingredientul principal al internetului de astăzi. Am cumpăra în continuare ziare de la chioșcurile de pe stradă. Meseria de jurnalist ar fi una respectabilă și bănoasă. Ar exista intraneturi – adică rețele de cartier, în care mai multe calculatoare sunt conectate între ele, la nivel local, iar acestea ar putea lua forma unor cluburi foarte puternice și exclusiviste, grupate pe domenii de interes. Și, printre altele, voi nu ați mai citi prostiile pe care le scrie subsemnatul. 🙂

Lasă un răspuns