Cum îți părăsești locul de muncă

Sunt mai multe clipuri pe tema părăsirii locului de muncă. Probabil cunoașteți spotul cu tipul care află că a câștigat la loto, merge în birou, dărâmă tot pe acolo, îl înjură sau agresează pe șef, după care află că n-a mai câștigat, sau ceva de genul. E mai vechi, nu-l mai rețin exact. Tot vechi e și clipul de mai jos, din 2012. Dar eu abia zilele trecute l-am văzut, pentru că l-a portat cineva pe Facebook:

Nu-i așa că este eliberator? Că îți dă tot felul de gânduri legate de ce i-ai face tu șefului într-o situație similară, în care ți-ai da demisia, dacă bineînțeles ai avea curajul necesar? Dar pentru că de obicei nu avem curaj, ne găsim răzbunarea într-un clip de tipul ăsta. Aproape 2,4 milioane de vizualizări.

Totuși, este destul de nasol dacă ajungi să demisionezi ca băiatul de mai sus. Pentru că înseamnă că ai înghițit luni sau poate ani la rând mizeriile șefului, ai suportat orice, ai tăcut mâlc, fiind bucuros că ai un loc de muncă. Dacă l-ai scuipa în față înseamnă că ani de zile te-a scuipat el pe tine, prin tot ceea ce ți-a cerut să faci în plus, prin toate orele suplimentare pe care ți le-a pretins, prin lipsa de considerație, prin tonul iritat etc. Iar tu ai înghițit sec și ai acceptat. Atât de multe s-au adunat, încât la sfârșit simți nevoia unei demisii dramatice, în urma căreia să te țină minte.

Dar poate că puțin e și greșeala ta că ai acceptat toate aceste lucruri în timpul anilor de scârbici. Că ai acceptat să fii tratat ca o cârpă, neavând siguranța că-ți vei găsi un alt job. Că ai fost dispus la orice. Altfel te-ai despărți elegant, dând mâna cu el, ca un partener ce ți-a fost. Doar o părere.

Comments
  1. Uneori e chestiune de curaj…Este teama de eșec, teama că nu vei găsi ceva „mai bun” sau „mai sigur”. Alteori e legătura cu amenii. Evident, treburile emoținale trebuie lăsate deoparte. Sau…nu?

  2. Ethos

    Da, acestea sunt posibile motive, dar nu ar fi mai bine să le poți depăși atunci când situația o cere? Când nu ai ce face, când nu ai altă alternativă, asta e. Dar uneori nu ai altă alternativă tocmai pentru că, neîncrezător în forțele proprii, te complaci în acea situație. În orice caz, contractul de muncă nu implică o relație de stăpân – sclav, așa că cel puțin ai putea să ceri superiorului un minimum de respect în relația cu tine. Ai putea spune „nu” uneori, sau ai putea cere un salariu mai mare în alte cazuri, atunci când situația o cere, și nimeni nu ți-ar face nimic. Dar, din frică și slăbiciune, unii nu fac nici măcar acest lucru și înghit orice.

  3. Când situația o cere, iei taurul de coarne! Își vezi interesul și cauți să faci ceea ce îți aduce binele.

  4. Ethos

    Da, numai că tocmai asta e problema, unii nu o fac. Mă rog, nu vreau nici să intru tare în subiect, dar mi-a venit ideea asta, despre cum unii înghit orice, și că poate nu-i așa bine. E o întrebare retorică, mai mult pentru ei, pentru fiecare. În fond, nu suntem noi în papucii lor.

  5. Cred că depinde foarte mult de felul în care am fost crescuți și, mai ales, de CÂND am fost crescuți. M-am chinuit cu ai mei să-i conving să se mute. Nu mi-a mers. După ce stai 37 de ani într-un loc, greu mai pleci. Cam așa e și cu locul de muncă….

  6. Ethos

    Depinde și de asta. Adică depinde în primul rând de personalitatea ta, iar aceasta se formează și pe baza educației.

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: