Să criticăm bloggerii dezinteresați

Prin luna august cineva a avut ideea de a publica o scurtă listă cu bloguri pe care nu se scriu advertoriale. Ideea a fost ulterior preluată pe câteva bloguri mici, după care a murit. Motivele sucombării ei s-ar putea regăsi în faptul că bloggerii care nu scriu pe bani nu sunt interesați să se promoveze și deci nu au un reach mare, după cum probabil nici nu sunt foarte mulți.

scris pe bani

Pe SunLog nu ați văzut nimic despre asta pentru că, slavă Domnului, nu mă pot plânge de lipsă de sponsori. Dar ce facem când însăși posibilitatea ca cineva să considere blogul nostru inferior celor fără reclame începe să ne râcâie pe creier? Păi așteptăm să treacă toată povestea, după care publicăm un articol curajos, în septembrie, fără linkuri, în care ne întrebăm ce treabă au alții cu a face liste și departajări. Ce le pasă lor ce facem noi în ograda noastră? Sigur, întrebare retorică, am zis că fără linkuri.

Fiecare face ce vrea pe blogul lui. Dar blogurile fără advertoriale chiar beneficiază de prezumția de bloguri mișto, cel puțin din punct de vedere al intențiilor autorilor lor, deci pornesc aici cu un avantaj, iar acesta este un fapt, iar a nu-l observa este o dovadă de prostie și nimic mai mult, indiferent de care parte a baricadei te-ai afla.

Comments
  1. da’ de ce să-i criticăm, domnule? Să-i lăsăm dezinteresați!
    Eu nu înțeleg de ce se leagă oamenii la cap fără să-i doară. De ce ai face o listă cu bloguri fără advertoriale? Care e scopul? Al tău, zic, al celui care face lista.
    Să lăsăm, bre, oamenii în pace! Să scrie ce și cum vor. Dacă eu vreau să scriu despre peria de budă, să nu mă citească! Dacă vreau să scriu, dezinteresat, o poezie, că așa mă simt eu bine, să nu mă citească!

  2. Ethos

    Sigur ai citit articolul? Nu de alta, dar în el îmi exprim aprobarea pentru cei care au postat, în articolele lor, astfel de liste. Și îl critic pe Vlad Onețiu, care îi ia la rost pentru că au postat așa ceva.

    De ce ai face o listă cu bloguri fără advertoriale, într-unul din articolele tale? În afară de faptul că, pur și simplu, este o idee bună de articol, la fel cum ai putea face o listă cu bloguri pe WordPress sau bloguri de poezie? Poate pentru că unii oameni vor să citească chestii mișto, fără să fie deranjați de reclame. Și poate pentru că sunt puține.

  3. 🙂
    Acu…nu mai știu ce să zic… m-am fâstâcit! Că eu cu tine nu vreau să fiu…în contradictoriu! 😀

    Să reiau:
    Am dat peste tot felul de persoane cu aer de super-blogosferici, a.k.a. atotștiutori. Probabil că de aici a ieșit și comentariul meu. Am o problemă cu catalogările, „listuirile” și alte clasamente din astea, atâta vreme cât ele sunt făcute pentru a arăta pe cineva cu degetul (nu e cazul tău aici!) Dacă scrii un articol frumos, argumentat și vrei să faci bine celorlalți recomandând, asta e una.

    Cred că asta voiam să spun. dar m-am pierdut în neantul filosofiei…
    Mea culpa… 😀

  4. Ethos

    Eu scriu advertoriale. Dar ideea de a scrie un articol, ca un fel de leapșă, fără să arăți cu degetul pe nimeni, ci punând un titlu ca „bloguri fără advertoriale” și enumerând câteva care-ți plac, pentru eventualii cititori interesați, este o chestie mișto. Iar a critica gestul ăsta doar pentru că tu scrii advertriale, cum a făcut Vlad, este o chestie nașpa. Și eu scriu advertoriale, dar îi înțeleg pe cei care vor să citească și bloguri fără așa ceva, și n-o să-i critic dacă se apucă să facă liste pe tema asta.

  5. Ethos

    Și nu văd de ce nu putem fi în contradictoriu. Ar fi ciudat să fim de acord pe fiecare subiect, înseamnă că ori suntem trași la indigo, ori nu suntem onești în exprimarea opiniei proprii, de teamă să nu-l supărăm pe celălalt sau să nu-și schimbe impresia despre noi sau ceva. 🙂

  6. Ei, uite, vezi? Eu critica asta gratuită o condamn cumva. Tocmai pentru că e o chestie nașpa.
    Un blog pe care găsești advertoriale poate fi interesant (am citit niște super-advertoriale pe ici, pe colo!), la fel de bine cum poți găsi texte super-faine și în blogurile fără. Sau invers.
    Discuțiile în contradictoriu fac bine. Atâta vreme cât nu strică relațiile! 😀

    Evident, nu este cazul nostru! 😉

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: