Cel mai bun magazin online

Dragilor, odată intrați în 2017, vreau să vă prezint cel mai bun magazin online. Titlul sună pompos, nu? Ei bine, premiul meu pentru cel mai tare magazin online românesc merge către un site de anvelope de iarnă, anvelope de vară și anvelope auto în general. Bune de pus la mașini, la camioane, la ATV-uri, la agroindustriale și cam la tot ce circulă pe patru roți pe șoselele patriei.

cauciucuri

Și acum să mă justific. V-am tot zis una din frustrările mele de când intru pe diverse site-uri care vor să-mi vândă produsele lor: faptul că aceste produse sunt ordonate complet aiurea. Fie ele sunt sortate după criteriul „implicit”, indiferent ce-o fi însemnând asta, fie sunt sortate după „cele mai vândute”. De parcă pe mine m-ar interesa să cumpăr ce cumpără alții, să judec prin ochii lor, să fiu o altă oaie din turmă. Dacă 10 oameni fără bani cumpără cele mai ieftine anvelope de iarnă 195/65 R15, atunci automat trebuie să cumpăr și eu produsul ăla. Dacă 10 oameni cumpără anvelope de vară 195/65 R15, atunci trebuie să-mi cumpăr și eu anvelope de vară, chiar dacă noi suntem în plină iarnă. Și dacă le sortez după preț și schimb pagina, din nou sunt ordonate aiurea. Niciodată, dar niciodată nu am găsit un magazin care, la intrarea pe site, să-ți afișeze automat produsele sortate după preț, așa cum ar fi normal.

Până astăzi.

Astăzi am găsit primul site făcut cu capul. Iar acum vă invit, în sunet inaugural de tobe, să intrați pe pagina cu anvelope 195/65 R15 a site-ului acvila-romania.ro. Singurul site care ordonează produsele așa cum trebuie: crescător, după preț. De fapt, nici nu există alte criterii complet nefolositoare. Le putem sorta doar după preț. Bine, sus de tot sunt două promoții, care sunt mai scumpe decât restul, dar acelea sunt la capitolul oferte speciale: două anvelope de iarna 195/65 R15 cu preț de Black Friday. Însă și acelea sunt sortate crescător, după preț. Exact așa cum ar trebui.

Asta nu înseamnă că magazinul este sărac în filtre sau greu de navigat. Din contră, putem filtra anvelopele (excluzându-le pe cele care nu corespund) în funcție de dimensiuni (lățime, înălțime, diametru), de stoc, de runflat și de sezon (putem afișa, de exemplu, doar anvelopele 195/65 R15 de vară). Faptul că sunt de vară sau de iarnă este frumos reprezentat, printr-o iconiță grafică în stânga imaginii.

Fără să fi cumpărat vreodată anvelope de la nici un magazin online, vi-l pot recomanda pe acesta, pentru simplul fapt că pare făcut de niște oameni inteligenți, care s-au gândit în primul rând la ce-și dorește clientul și care au pus utilitatea pe primul loc. Bravos! Se aude acolo în spate, emag și toți restul?

Lasă un răspuns