La Mulți Ani! (2017)

Odată cu intrarea în luna ianuarie, vă doresc tuturor un an cât mai bogat în reușite, în împliniri pe plan personal și profesional, un an 2017 mai luminos, mai bun și mai frumos. Vă doresc să fiți fericiți și să puneți accent pe lucrurile care contează. Vă mai doresc, de asemenea, vindecarea eventualelor răni sufletești pe care le purtați cu voi și, nu în ultimul rând, multă sănătate!

2017

Dar ce mi-a venit cu urarea asta kilometrică? Nu mi-a venit nimic. Pur și simplu am constatat că blogurile sunt pline de articole mai ales critice, că postările de pe Facebook sunt pline de ironii și că oamenii care au un cuvânt de spus (și un spațiu virtual unde s-o facă) preferă să scoată în evidență prostia, răutatea, ignoranța etc celorlalți, în loc să aducă în prim-plan exemplele pozitive. Iar blogurile mele nu constituie o excepție de la această regulă.

Poate că a critica este de înțeles, având în vedere faptul că suntem înconjurați de atâta prostie, de atâta superficialitate. Uitându-mă în urmă, cred că cel mai critic articol scris de mine în 2016 este despre plagiatorul Iuliu Bakcsi. Are rost să scrii un astfel de text? Cred că da, pentru că el este o critică constructivă, nu neapărat pentru Bakcsi, cât pentru cititorul neavenit, și un semnal de alarmă. O luare de atitudine.

Dar dacă nu scriem măcar uneori articole pozitive, dacă nu prezentăm măcar uneori lucruri frumoase, o să ajungem să vedem numai urâtul de lângă noi. Așa că, la început de an, m-am gândit să dau tonul (celorlalte articole de pe blogul meu) cu un text simplu, în care să vă doresc tot binele din lume.

Că de critică, avem timp pe parcursul anului! 🙂

sursă foto: freeiconspng.com

Comments
  1. Lamiita Petre

    Cu siguranta, urarea ta te reprezinta, de aceleasi lucruri pe care ni le doresti noua ai nevoie si tu. La multi ani si tot ceea ce ai urat sa se intample.

  2. Ethos

    Mulțumesc!

  3. La mulți ani. Sănătoși și la trup și la minte! 😉

  4. Ethos

    Mulțumesc, la fel!

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: