Au trecut anii de școală

Vă mai amintiți de anii de școală? Eu da, când îi văd uneori pe copiii din ziua de azi, care merg pe stradă vorbind la telefon. Și care au calculatoare și, când vin de la școală, povestesc despre ce joc au mai jucat, cum să treci un anumit nivel, cum să obții un anumit item, cum să îți faci cont pe cutare site sau să salvezi o parolă. Sau chiar să instalezi ceva.

copii

Instalarea unei aplicații este întotdeauna un lucru bun, nu pot spune decât că mă bucur că noua generație se pricepe la calculatoare, uneori mai bine decât noi, adică părinții lor. Pe de altă parte, nu pot decât să mă întristez când îmi rememorez ce frumos ne trăiam noi copilăria. Mai țineți minte poeziile și cântecele învățate în grădiniță și primii ani alături de doamna învățătoare? Sau poate tovarășa învățătoare, cei care sunteți suficient de bătrâni. Dacă nu, puteți revedea câteva cantece de pe anidescoala, care să vi le reîmprospăteze în minte.

Știu, articolul de față ar trebui scris poate într-un alt ton și ar trebui să se adreseze celor mici. Ar trebui să le prezint aceste lucruri frumoase, dar eu vă scriu vouă, părinților, pentru că voi purtați sarcina și greutatea educației lor. Nu atât profesorii, cât mai ales voi. De altfel, îmi face plăcere să vă recomand acest site, ca o alternativă sănătoasă și frumoasă la educația celor mici, printre atâtea site-uri cu lucruri violente, cu sexualitate deșănțată, cu chestii de care, în general, un copil nu are nevoie.

Cam cum ar trebui să arate un cântecel pentru copii? După părerea mea, să fie simplu, să fie ușor de memorat și să conțină o fabulă sau o parabolă cu valoare educativă, din care micuțul să rămână cu ceva. Să aibă un sens pozitiv, care să-l îndrume la ceva bun și frumos. Cam așa văd eu că sunt cântecele de pe site-ul din link. Așa că, dacă la un moment dat îl vedeți că pierde prea mult timp pe internet, sau are de pregătit o activitate recreativă pentru a doua zi, sau vă cere să-i cântați ceva, și nu știți ce, aveți acest site la dispoziție, pe care să îl folosiți.

Mai ales că are cântece grupate pe categorii: cântece de iarnă sau de sărbători, cântece vesele, cu animale, din filme, de primăvară sau chiar de leagăn.

Mi-ar fi plăcut ca, pe vremea mea, să fi existat astfel de site-uri. Poate mi-aș fi putut nota (sau aș fi primit drept material de studiu) anumite pagini web iar astăzi nu aș fi uitat atât de multe lucruri învățate în ciclul primar. Îmi amintesc puține fabule, povești și cântece. Dar cel puțin am rămas cu nostalgia. Copiii de azi beneficiază de viteza internetului, care le face accesibile, la un click distanță, orice informație, piesă, carte, manual, exercițiu, joc educativ. Din păcate, mai trebuie să le și folosească. Și, tot din păcate, am o ușoară impresie că copiii de azi vor reține chiar mai puține astfel de cântece sau poezii decât ne amintim noi, pentru că ei folosesc internetul la cu totul altceva, și nu toți sunt supradotați.

Sau mă înșel?

Comments
  1. stii ce am observat? ca in ziua de azi copiilor li se pare prea greu sa invete un cantecel de scoala sau de gradinita, dar memoreaza imediat reclamele de pe Tv si cantecele de la radio,

  2. Ethos

    mare păcat, nu-i așa?

  3. Lamiita Petre

    Mie imi place si acum sa le ascult, sincer. Uneori, daca aud un cantecel, il fredonez si eu o perioada. Vezi “Hai afara la zapada” , am innebunit-o pe maica mea prin casa 😀
    MI-ai dat de lucru acum, ma uit la clipurile cu cantecele ptr copii. 😀

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: