Salariul minim pe economie

După cum știți, salariul minim pe economie s-a tot mărit în ultimul timp. La ora actuală el este de 1450 de lei, începând cu 1 februarie 2017, grație măsurilor noului guvern PSD, care trebuia să-și onoreze promisiunile din campania electorală. Întrebarea mea e următoarea: cum vă situați față de mărirea sau scăderea lui?

bani

1450 de lei înseamnă mai mult decât dublu față de 672 de lei, cât era în 2011, de exemplu. Bineînțeles, 1450 de lei reprezintă o sumă brută, așadar valoarea netă ar veni în jur de 1080 de lei, dacă am calculat bine. Pentru unii, această sumă ar putea fi neimportantă. S-ar putea argumenta că ea nu dă măsura economiei unei țări, nici a puterii de cumpărare și nici a bunăstării locuitorilor ei. Și sunt de acord. Dar poate că ceva efecte sociale și economice tot are.

Argumente împotriva măririi? La ora actuală, 3 sau 4 milioane de oameni activi, cu joburi în privat, susțin cam tot atâția bugetari (nu am datele exacte, puteți să le căutați voi) plus pensionarii, copiii și șomerii. Iar venitul bugetarilor s-a mărit și el. Este mai rentabil, uneori, să lucrezi la stat, să fii bugetar, pentru că în anumite joburi nu ai prea mult de făcut dar minimul îl iei oricum. Așadar, o greutate în plus pentru cei activi.

Pe de altă parte, raportat la puterea de cumpărare a leului și costul vieții, minimul pe economie este foarte puțin. Așa că poate problema e a privaților. Am auzit și argumentul ăsta, că patronul nu va da bani decât cu forța, strâns de gât, pentru că el nu dorește angajați, ci sclavi, așa că mărirea forțată salariului minim pe economie va fi singura metodă prin care cei ce lucrează în privat se vor bucura de creșteri salariale. La fel cum reducerea programului obligatoriu de muncă (la 8 ore, cât e acum) a fost singura metodă prin care oamenii nu au mai fost ținuți zi-lumină la joburi.

Desigur, uneori sunt ținuți și acum, iar în alte situații sunt trecuți cu o jumătate de normă, pentru a li se da mai puțin bani. În orice caz, ce valoare ați stabili voi, dacă ați fi la conducerea țării, pentru acest salariu minim? Cu argumente, bineînțeles.

Tags:
Comments
  1. Cresterea salariilor si a pensiilor este o manevra de anipulare in ultima vreme. Noi nu vom simti niciodata bucuria acestor cresteri, daca analizam ca odata cu aceste cresteri, are grija statul sa-si recupereze investitia, dublu, prin a mari preturile la absolut orice.

  2. Ethos

    Alexandra, parcă te știu de undeva, și parcă nu ești așa pesimistă de felul tău! 😀

Lasă un răspuns