Joburi interesante pentru fotografi

Probabil unii dintre voi vă întrebați cine ar angaja un fotograf fără prea multă experiență, în condițiile în care astăzi practic toată lumea dispune de smartphoane performante cu camere foto excelente, în timp ce fotografii profesioniști (care fac poze la nunți și botezuri) au cunoștințe solide în domeniu, experiență și aparatură de mii de dolari. Ei bine, ați auzit de jobul de fotograf turistic? Este un concept dezvoltat de photo hotel, prima companie europeană axată pe fotografia hotelieră. Nu vă trebuie experiență, nu vă trebuie cunoștințe de fotografie, nu trebuie să investiți bani. Bonus: veți vedea lumea!

fotografie

În linkul anterior găsiți un interviu cu Alexandra Baltag, care a pornit cu un job de job de fotograf photohotel și a ajuns în 3 ani într-un post de conducere. Pe scurt, photo hotel se ocupă cu fotografia din cadrul structurilor hoteliere în care activează: hoteluri, cluburi de vacanță, campinguri, stațiuni dedicate sporturilor de iarnă etc, din Grecia, Spania și România. Dacă mergeți ca turiști în aceste locuri, puteți fi abordați de una din echipele lor, care să vă tenteze cu posibilitatea imortalizării unor momente magice și achiziția fotografiilor rezultate, în diverse formate, pe care le puteți vedea și alege la terminalul hotelului. Această echipă se compune dintr-un consilier (care îi explică turistului despre ce e vorba) și un fotograf (care face efectiv pozele). Și, de vreme ce compania dorește să se extindă, se pare că turiștii sunt receptivi.

Mă gândesc că la un hotel se cazează oameni de toate vârstele, din toată lumea. Unii dintre ei nu se pricep la fotografie, alții sunt în vârstă, alții au bani, alții vor să le facă cineva o poză profi, lor, cuplului sau familiei, așa că jobul de fotograf turistic, cel puțin în cadrul companiei photo hotel, este remunerat binișor, puteți sări de 1000 de euro lunar. Pe lângă asta, cazarea, masa și transportul sunt asigurate gratuit, de firmă. Care vă mai pune la dispoziție cursuri de specialitate în domeniul fotografiei și posibilitatea (dacă nu obligația) de a călători și de a interacționa cu oameni noi. Prin urmare, o activitate perfectă pentru tinerii care vor să se distreze, să vadă locuri frumoase și să facă ceva bani în timpul ăsta, altfel decât stând la birou 8 ore pe zi, în fața unui ecran sau a unor hârtii. Sigur, nici călătoria nu-i pentru toată lumea, dar nici statul la birou.

Mai multe pe pagina lor de Facebook sau în clipul următor. Nu-i cunosc personal, dar înțeleg că își caută oameni noi pentru cele două posturi disponibile: de fotograf și consilier. Tentează pe cineva? Că pare mișto.

Lasă un răspuns