Câteva cuvinte despre licitațiile auto

Licitațiile auto constituie una dintre metodele de a vinde și cumpăra mai ales mașini la mâna a doua, adică mașini care au fost rulate. Sistemul licitațiilor auto este destul de răspândit pe glob, dar destul de puțin accesibil publicului larg. Câteva țări notabile în care se practică aceste licitații sunt Japonia, SUA și Marea Britanie. Licitațiile auto ar putea reprezenta soluția la țepele pe care le dau adeseori samsarii, riscul cumpărării de la ei fiind destul de ridicat la mașinile second hand, mai ales la noi, în România. Și atunci, de ce n-ați auzit niciodată de ele?

Ford Mustang

În primul rând, după cum ne-am aștepta, un intermediar serios va scoate la licitație mașini din afara țării, pentru clienți din afara țării. Pentru că, la drept vorbind, Fordul, Mercedesul, Skoda etc nu sunt produse în România. De regulă mașinile vândute în acest mod sunt autoturisme care au aparținut unei flote auto. Firma care le-a folosit va fi interesată, la expirarea leasingului, să le vândă la mâna a doua, în condiții cât mai bune, și astfel le va scoate la licitație. O altă situație este cea în care proprietarul mașinii o duce înapoi la reprezentanță, pentru a-și lua una mai bună, plătind o diferență de preț. Așadar, toate aceste autovehicule ajung să fie licitate de un intermediar străin. Totuși, problema granițelor a fost parțial rezolvată de apariția netului, astfel că acum există site-uri de licitatii de autoturisme online, domeniu care prinde tot mai multă tracțiune. Până aici, totul bine și frumos, cum zice o vorbă optimistă.

Într-adevăr, fiind vorba de șoferi și firme străine, starea autovehiculelor în cauză este de regulă mult mai bună decât a celor cumpărate la noi. Vă dau un exemplu: șoferul român care nu răspunde pentru mașină n-o va îngriji. Nu contează că e curier, agent comercial, agent de livrare, angajat al unei firme de transport, cât timp mașina e pe firmă, să plătească patronul, să de descurce. Și știu asta de la prima mână, pentru că am lucrat ani de zile într-o firmă ce făcea distribuție în toată țara, folosind mașini mari și mici. Toate ajung, până la urmă, praf. Deci, cumpărarea de exemplu a unui Ford adus din afară, de la niște foști proprietari străini, prin intermediul unui sistem de licitații asigurat tot de o entitate externă, care este transparentă cu eventualele defecte ale mașinii, kilometrajul real etc, e o soluție net superioară cumpărării unui Ford dintr-o piață auto românească. Motiv pentru care chiar samsarii cumpără la greu mașini în acest sitem (cărora le dau uneori kilometrii în urmă și le revând, la preț mai mare).

Problema, marea problemă cu aceste licitații auto este că în majoritatea țărilor (cum câteva excepții, cum ar fi Japonia sau unele state din SUA) mașinile nu pot fi cumpărate decât de către un dealer auto. Adică tot către un distribuitor și comerciant auto, și nu persoană fizică. Din acest motiv, dragii mei, aveți la un click distanță site-uri serioase care vând mașini bune chiar și în România, dar pe care nu le puteți cumpăra, până când nu trec printr-o a treia sau a patra mână. Așa că românului simplu îi rămâne varianta de a aștepta o licitație făcute de o bancă, de o instituție de stat etc. Acestea sunt foarte avantajoase (anul trecut ANAF a scos la vânzare mașini uzate începând de la 850 de lei cu TVA inclus, deci raportul preț/calitate este imbatabil), dar sunt foarte rare, le prind cei care știu de ele (de regulă cei care au legătură cu instituțiile respective) și, după cum spuneam, gradul de uzură al mașinilor este în unele cazuri foarte mare.

Lasă un răspuns