Din ce trăiește un profesor de schi?

Am căutat în dexonline cuvântul “schiat” (mă gândeam la titlul “Din ce trăiește un profesor de schiat?”), dar nu l-am găsit. Aparent nu există decât cuvântul schi, cu ale sale derivate: schiuri, schior și schioară, precum și verbul a schia. Dar despre schiat, niciun cuvânt. Mai mult, unii folosesc varianta “schi” în timp ce alții optează pentru “ski”. În sfârșit, indiferent că le ziceți schiuri second hand sau skiuri second hand, că de skiuri noi presupun că nu aveți bani 🙂 , sunt tot aceleași benzi lungi și înguste, din lemn sau alte materiale, cu care ne putem da iarna, pe pârtia acoperită de zăpadă. Așadar, din ce trăiește cineva care-i învață pe alții cum să schieze?

schior

Aparent, din banii pe care-i primește de la cursanți. Problema este că la noi în România, poate și datorită încălzirii globale, poate datorită altor factori pe care nu-i cunosc, în iernile din ultima vreme ninge foarte rar. Serios, vă mai aduceți aminte, cei care aveți o vârstă, de iernile noastre din copilărie? Când mergeam la colindat prin zăpada care ne trecea de cizme, sau ne ajungea până la brâu? Acelea erau vremuri, tată, nu ăstea de acum. Aia era iarnă, cu zăpadă care venea de la începutul lui decembrie și ținea până la sfârșitul lui februarie. Pe atunci da, te puteai da cu sania, cu patinele sau chiar cu schiuri second hand, confecționate de tine, ori saci de celofan.

Sigur, nici astăzi nu e scump să te distrezi. O săniuță pentru copii găsești și în podul bunicilor. O pereche de schiuri second hand începe de la 100 de lei. Pe bune, uitați-vă pe site-ul din link, sunt o grămadă de modele de schiuri second hand la prețul ăsta, și nu vorbim de schiuri pentru copii. Da, sunt la mâna a doua, dar sunt aduse din Austria sau alte țări și, deci, de firmă. Un costum adecvat iarăși n-ar fi scump. Dar problema e: ce faci cu toate acestea, în condițiile în care pământul e uscat, pentru că iarna nu mai ninge? Oricât de multă zăpadă artificială ar pune ei pe pârtiile de agrement din țară, trebuie să există și o pătură de nea naturală. Altfel, nu merge.

Nu vorbesc teorii. Am un prieten și fost coleg de clasă, pe care nu l-am văzut de mult. Drumurile ni s-au despărțit, sau, ca să fiu în temă, pârtia vieții noastre a luat-o în direcții diferite, dar m-am întâlnit cu el la un moment dat și l-am întrebat ce mai face. Printre altele, mi-a zis că predă schi, la Cluj. Dar nu trăiește din asta. Trăiește din alte activități (tipul e și artist, pictează, are și alte ocupații). Pentru că, mi-a zis el, cu zăpada asta puțină, jobul de profesor de schi rămâne cam fără obiectul muncii. Și astfel se face că unul dintre cele mai frumoase sporturi riscă să intre în paragină și una dintre cele mai mișto ocupații să rămână o simplă amintire.

Să găsești schiuri second hand la prețuri mici, lucru care mai demult era foarte greu, să găsești instructori de schi care să fie bucuroși că există cursanți interesați, și să n-ai unde schia, spuneți voi dacă, totuși, natura nu face mișto de noi.

Lasă un răspuns