Căldură mare

Să vedeți ce-am pățit săptămâna trecută. Stăteam eu frumos la birou, când trimite șefu’ un mail la toată lumea că astăzi programul se încheie mai repede și ne invită pe toți la ștrand, pe cheltuiala firmei. Evident, m-am dus. Băi, la ștrand, nu știu cum să vă spun, umbră, apă rece, aer curat, ce mai tura-vura, pe căldura asta uscată, ceva de lux. Numai că de la atâta bălăceală și băutură, lui Vasile i s-a făcut rău. Așa că au chemat salvarea. Salvarea a venit sub forma elicopterului Smurd, care a aterizat lângă noi. Elicopterul avea niște aripi mari, care făceau un vânt puternic și răcoros.

răcoare - plajă

L-au luat pe Vasile și l-au dus la spital, și nici măcar nu mi s-a părut nimic ciudat că a fost nevoie să trimită un elicopter pentru o banală amețeală a unui coleg de-al meu, iar până la urmă Vasile și-a revenit și acum e bine-mersi, dar îl mai țin în spital câteva zile, sub supraveghere. Aparent, făcute totuși un preinfarct. Așa că a doua zi ne-am înțeles câțiva dintre noi să mergem la spital, să-i facem o vizită lui Vasile. Și pentru că eram mai mulți, ne-am hotărât să mergem cu autobuzul.

Nu știu cum sunt autobuzele din orașul vostru, dacă circulați cu ele, dar ăsta în care m-am urcat eu era ceva modern, un autocar convertit în autobuz, m-am și mirat că l-au băgat pe linia de oraș. Practic avea scaune moi, televizor și climatizare, adică aer condiționat, că-ți era mai mare dragul să mergi cu el, stând în răcoare, protejat de căldura toridă de afară, și pe drum am început să-mi doresc să nu mai ajungem niciodată, să rămân tot sfârșitul verii în acel autobuz cu aer rece și plăcut…

Dar, până la urmă, a trebuit să coborâm din el, în apropierea spitalului. Ne-am dus să-l vizităm pe Vasile și înăuntru o altă surpriză: camera în care nimerise colegul nostru era dotată cu aer condiționat! Pe bune, totul arăta ca într-un salon normal de spital obișnuit românesc: tavanul murdar, spărturi în pereți, o atmosferă mohorâtă, cu excepția aparatului de aer condiționat din perete, cred că era un Fujitsu profesional, care făcea o răcoare pe cinste, trimițând val după val de aer curat pe fețele noastre arse de căldură, de am început să-l blagoslovim pe Vasile și să-i spunem că e mai norocos ca noi. În sfârșit, vizita s-a terminat, iar eu m-am dus acasă. Acasă, să vezi și să nu crezi: în zona unde locuiesc avusese loc un mic cutremur, iar blocul meu intrase în pământ, așa încât apartamentul meu de la 3 era acum la subsol. Vă dați seama ce mișto e să locuiești la subsol? Ce aer curat și răcoros, ce temperatură plăcută…

– Mai stai sau vii acasă?

Am deschis ochii buimac și m-am uitat în ușă: era Vasile, pregătit de plecare. Eu, la birou, cu capul pe masă. Aerul care intra prin ferestrele larg deschise, că ni se stricase aparatul de aer condiționat, nu reușea să învingă în lupta cu broboadele mari de sudoare care-mi curgeau pe frunte. Ațipisem puțin.

Voi la ce visați vara, când nu aveți ceva care să vă răcorească?

Lasă un răspuns