Gacica lui Codin Maticiuc e nebună

Săptămânile trecute a apărut o carte despre care s-a spus că a rupt gura târgului, intitulată Viața lui Nuțu Cămătaru: Dresor de lei și de fraieri și scrisă de Codin Maticiuc. Cred că am trăit toată viața într-o peșteră, deoarece nu știu cine e Nuțu Cămătaru. După nume, presupun că e un interlop cămătar. Colac peste pupăză, nu știu nici cine este Codin Maticiuc. Așa că am intrat pe site-ul lui, ca să văd cum scrie.

Muntele Kilimanjaro

Primul articol care mi-a sărit în ochi acolo (afișat cel mai sus) se numește Gagica mea e nebuna. Sau poate “nebună”, cu “ă” la sfârșit, deși în corpul articolului apar diacritice, pe când în titlu nu. Pe parcursul articolului de aproape 3500 de caractere, epitetul “nebună” este utilizat ca un fel de sinonim-hiperbolă pentru “curajoasă”, “ieșită din comun”, “super-dotată fizic” și “iubitoare de sporturi extreme și de bravadă”. Ni se descrie cum iubita lui, care este alpinistă cel puțin amatoare, face sport zilnic și are o condiție fizică de excepție, a urcat pe Kilimanjaro – avem și o poză cu ea la final. Și cam atât.

Și chiar dacă articolul e scris într-un stil care pedalează pe scoaterea în relief a bravadei gagicii lui, căreia îi este lipită pe frunte, din nou și din nou, eticheta nebună:

Am fost și eu o data sau de două ori pe niște trasee mai ușoare pe care oricum mi-am blestemat soarta în timp ce ea alerga în jurul meu ca sa facă mai multă mișcare. De ce? Pentru ca e nebună.

subiectul articolului este fix și doar atât: că a urcat muntele. Și dincolo de hiperbolele și – zic eu – exagerările vădite la care se recurge pentru un efect stilistic mai pronunțat, substratul îmi pare la fel de plat ca textul pe care tocmai îl citiți acum.

Concluzia pe care o trag de aici este că trebuie să mă pun la punct cu cultura și literatura modernă, pentru că sunt extrem de defazat de ea.

Dar oare merită să aflu cine este Nuțu Cămătaru? Și, mai ales, merită să aflu din această carte?

În imagine, muntele Kilimanjaro.

Lasă un răspuns