București Archive

Diferența dintre un avocat penal și un avocat în drept civil în București

De obicei, când rostim sau auzim cuvântul avocat, cu toții ne gândim la celebrii avocați din serialele americane, care îi apără pe clienți în cazul unor acuzații de furt, viol, crimă șamd. Aceștia sunt de fapt avocații

Închirieri auto în București la prețuri mici

Prețurile sunt mici, spun cei de la SC LAUR & LEO COMPANY SRL, deoarece firma monitorizează în permanență prețurile concurenței, făcându-și o datorie din a oferi calitate și confort cât mai mare la prețuri cât mai avantajoase. Iar

Hidroizolație pentru acoperișuri în București

Iarna asta a fost una blândă. Nu știu la voi, dar la mine plouă continuu de dimineață, într-o perioadă în care în alte ierni aveam parte de ger și/sau ninsoare. Ceea ce pe de-o parte este bine,

4 motive pentru care sa alegi apartamentul in regim hotelier

Ca sa te bucuri cu adevarat de o calatorie, ai nevoie sa stii ca totul este pregatit si nu a fost omis nici detaliul cel mai mic. De obicei, stresul de a nu uita ceva este intocmai

De ce ai apela la o firmă de curățenie în București

Vă place curățenia? 🙂 Desigur că da, cui nu-i place să stea într-o încăpere curată și aerisită? Dar de obicei nu ne place când trebuie să o facem. Adică ne place să fie curat, dar nu și

Amenajarea unei grădini în București

În rândurile de mai jos o să îți prezint o soluție de amenajari gradini bucuresti, la pachet cu câteva motive care fac ca o astfel de grădină să constituie o alegere inspirată. De ce ai opta pentru

Mâncare la domiciliu în București

Nu știam de Pizzicato.ro, dar 5 dintre prietenii mei virtuali i-au dat like pe Facebook. Dacă locuiți în capitală, puteți comanda de la ei pizza la domiciliu. Au 20 de sortimente de pizza, cu prețuri între 19 și

Căsuța ta din capitală

Pentru mine, unul dintre criteriile cele mai importante în alegerea unui apartament îl constituie lumina. Știu că e un lucru la care puțini se uită, majoritatea fiind interesați de amplasare, numărul de camere, confort, materiale, dotări etc,

MasajArtemis, pentru zeul din tine

Se spune că în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie gingașă și suavă. Desigur, cei care au inventat zicala asta nu s-au gândit la masajul erotic, dar se potrivește de minune. Pentru că dacă ești bărbat

În căutarea finalului fericit

Știți de saloanele cu masaj erotic? Bineînțeles că ați auzit de acest domeniu, ca toată lumea. M-am tot întrebat cât la sută din ce se spune despre aceste saloane este realitate și cât este mit. Mă refer la cele