haine Archive

Geci mișto de la The Unique

Care e, după voi, puterea de cumpărare a românului mediu? Eu zic că cel mai bine o poți vedea când mergi într-un magazin. Și nu mă gândesc doar la produsele cumpărate, deși evident că e un criteriu

Prețul real la o spalatorie de haine in Bucuresti

Unul dintre principalele cusururi ale românului este lipsa educației financiare. Mai precis, modul în care își administrează banii și își setează scopurile adiacente lasă mult de dorit. De exemplu, cel mai adesea românii caută cele mai ieftine

Haine ieftine sau haine scumpe?

Haine ieftine sau haine scumpe, aceasta e întrebarea. Conform unui studiu recent care n-a fost realizat de nimeni dar a avut loc în capul meu, judecând după numărul mare de haine second hand care se vând prin

Ce calitati trebuie sa indeplineasca un furnizor bun de haine en gros?

Multi romani au vazut in magazinele second hand o oportunitate de afacere, asa ca au profitat din plin de asta. Magazinele cu profil de acest gen au impanzit strazile oraselor, iar consumatorii se bucura de o piata

Cele mai elegante salopete

Când eram în liceu, îmi stătea capul numai la prostii. Ei, glumesc: eram foarte studios. De exemplu, îmi plăcea matematica. Și unul din lucrurile pe care le-am învățat la școală și care mi s-au întipărit în minte

Ce faci când ți se strică mașina de spălat

Ce faci când ți-e poftă de o pizza? Păi mergi la pizzerie și mănânci una. Dar dacă ți-e lene? Atunci comanzi una acasă, și plătești ceva mai mult pe ea. Ce faci când ți se strică mașina

Haine pentru copii și bebeluși

Venirea pe lume a unui bebeluș implică niște cheltuieli suplimentare pentru întreținerea lui. Trebuie să îi cumperi haine, trebuie să îi cumperi jucării, trebuie să îi cumperi un premergător și o mulțime de alte lucruri, pe care trebuie

Voi vă cumpărați haine de pe net?

Românul încă își mai cumpără haine offline Sunt bărbat. În plus, recunosc, sunt și puțin conservator. Așa că până acum nu prea mi-am cumpărat haine de pe net, preferând să le achiziționez, în virtutea inerției, din magazinele

Ce este un hipster?

Știți ce-i ăla hipster? Nu? Nu-i nimic, vă spun eu. Sau mai bine vi-l descriu. Hipsterul este o persoană uneori introvertită, alteori sociabilă, de cele mai multe ori ciudată, cu ideile lui. E bine să nu-l contraziceți

Cea mai lungă vineri din istorie

Iată că s-au scurs două săptămâni de la Black Friday, care a avut loc pe 29 noiembrie anul curent. Ocazie cu care am putut lua produse la prețuri considerabil mai mici decât în mod obișnuit. După care