lemn Archive

Vrei sa te bucuri de caldura in sezonul rece? Alege inteligent

Toamna s-a asezat pe deplin in toata tara, iar temperaturile au inceput sa scada destul de mult. Deja frigul incepe sa ne patrunda in oase, iar confortul termic are de suferit – asta daca nu ai deja

Amenajarea camerei copilului – o adevărată provocare

Apariția unui copil în cadrul unei familii nu este doar un prilej de bucurie, dar atrage după sine și numeroase responsabilități. Orice părintre trebuie să înțeleagă faptul că cei mici au nevoie de cele mai bune condiții

Nu-mi trebuie lift, daţi-mi doar scări de interior

Majoritatea dintre noi am văzut filme sau documentare (că pe la prieteni şi cunoştinţe, mai greu) cu diverse vile sau castele care-ţi iau ochii. Şi poate am visat că cumva, printr-o minune, vom avea şi noi la