politică Archive

Există proteste nepolitizate?

Când am pus poza cu Iliescu la articolul precedent, mi s-a părut o idee mişto. Dar acum, când intru pe blog şi o văd pe prima pagină, nu îmi mai place, aşa că m-am gândit să scriu

Epopeea unui ministru plagiator

Ministrul despre care presupunem că ar fi plagiator se numește Florin Roman. Iată ce se spune pe HotNews despre el: Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut ministrului Digitalizării, liberalul Florin Roman, să-și clarifice situația legată de suspiciunile de

Coaliția USL a revenit la putere

Titlul reflectă interpretarea mea cu privire la situația politică la zi. Poate știți, suntem într-o criză politică declanșată de premierul Florin Câțu, care a dat afară al doilea ministru userist, pe Stelian Ion de la Justiție, după

Denunțuri fără adresant

Am gasit textul de mai jos într-un fișier de drafturi. Este vechi, cel puțin de câteva luni. Știu că era o replică pe care voiam să i-o adresez unei comentatoare de-a lui Cristoiu, dar nu mai rețin

Avem și noi judecători ca americanii?

O știre de la sfârșitul lunii trecute spune că Donald Trump a suspendat timp de patru luni admiterea de refugiați sau imigranți în Statele Unite și că a interzis timp de trei luni intrarea în SUA a

PNL o dă cu dreptu-n stângul

Nu știu dacă v-am zis, apropo de recentele alegeri, dar m-am abonat la profilul de Facebook al lui Victor Ponta. Bine, m-am abonat și la cel al lui Traian Băsescu și în principiu cred că o să

Gânduri despre alegerile din 2016

Am citit zilele acestea mai multe păreri despre, bineînțeles, rezultatele alegerilor. Unul dintre partide a părut să suscite un interes mai mare decât restul. Nu e vorba despre PSD, care a câștigat alegerile la scor, ci despre USR.

SunLog și politica

Ne apropiem cu pași repezi de campania electorală, dacă nu cumva am și intrat în ea, neoficial. În perioada următoare vom fi inundați de mesaje cu tentă, direcție sau chiar țintă electorală, se vor aprinde orgolii, se

De ce avem politicieni corupți?

Opinia de mai jos este semnată Cârlea Dan: Simplu ca bonjour Ia un copil de ţigan care locuieşte într-o cămăruţă afumată, cu încă 7 fraţi şi lut pe jos şi câinele sub pat şi du-l în dormitorul

Știri antagonice despre noua dreaptă românească

Știri contradictorii pe două publicații principale din România, în decurs de 24 de ore. Bineînțeles, despre politică.