publicitate Archive

Pur și simplu ador spamul

Nu am cuvinte în care să descriu cât de mult iubesc să fiu spamat. Mă trezesc dimineața, îmi sorb cafeaua și mă uit prin mail și prin comentariile de pe blog aflate în lista de moderare, să

Misoginismul și discriminarea în România

La sfârșitul lunii trecute, președintele companiei de advertizing și comunicare Saatchi & Saatchi, Kevin Roberts, a dat un interviu celor de la Business Insider, în care a declarat: Avem femei talentate și creative dar la un anumit punct în cariera

Câteva idei despre publicitate, cu Mihail Sebastian Arghiropol

Cel mai bun interviu pe tema companiilor de PR și a publicității pe care l-am citit anul acesta îl are în prim-plan pe Arghiropol Mihail Sebastian și a fost acordat ziarului Business24. Mihail Sebastian Arghiropol este scenarist, actor

Publicitatea care ne minte

În luna septembrie au rulat la televizor reclame pentru RMGC (Roșia Montană Gold Corporation) la greu. În ele se spunea cât de bun este proiectul de minerit din Roșia Montană, câte locuri de muncă va crea și

Apa vie și apa moartă

Scriam nu demult că am avut o idee de reclamă. Între timp mi-au mai trecut prin cap și altele. Că nu am firmă de publicitate să le pun în practică, asta-i altceva. Dar, stimați telespectatori, am blog.