SUA Archive

Hainele ca sursă de poluare
Aici aveți un clip Facebook din 2016. Chiar dacă e de acum 5 ani, subiectul tratat e unul peren, ba chiar mă aștept ca lucrurile să stea și mai prost acum. Acolo zice că americanii aruncă în

Când stai prea mult în State
Sunt iritat și trebuie să v-o spun și vouă. Mi-a ajuns până peste cap și deja fac alergie ori de câte ori văd sintagma “aplică aici” pe vreun site care îmi cere să completez un formular. Cum

Avem și noi judecători ca americanii?
O știre de la sfârșitul lunii trecute spune că Donald Trump a suspendat timp de patru luni admiterea de refugiați sau imigranți în Statele Unite și că a interzis timp de trei luni intrarea în SUA a

Problema cu împrumuturile la americani
În România, împrumutarea este o afacere relativ simplă. Mergi la bancă, la CEC sau la cooperativa de pensionari (nu știu exact cum îi zice), duci o copie după ultimul fluturaș de salariu și te-ai făcut cu un credit

Țara tuturor posibilităților
În ultimii ani, două persoane pe care le cunosc (virtual) şi care au blog au plecat în America. Două fete. Una dintre ele a rămas acolo, cel puţin până acum, cealaltă a revenit şi am înţeles că a plecat